D*** I* Ş*****
InculpatÎn temeiul art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 1 raportat la art. 43 alin.5 Cod penal şi art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul DUMA ?TEFAN, , cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice , în stare de recidivă postexecutorie. Pedeapsa se execută în regim de deten?ie, potrivit art. 60 C.pen. În temeiul art. 67 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule din categoriile “A” şi “B”, pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) Cod penal. În temeiul art. 72 alin.1 C.pen., deduce din pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare aplicată prin prezenta durata re?inerii de la data de 20.10.2017, ora 11:30 la data de 21.10.2017 ora 11:30. În temeiul art. 274 alin.1 C.proc.pen., obligă pe inculpatul DUMA ?TEFAN la plata sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin.6 C.proc.pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, aferent fazei de judecată, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 02.04.2018.
Hotarare 781/2018 din 02.04.2018Amână pronunţarea la data de 02.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2018Amâna pronunţarea la data de 16.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2018