S***** G****
CondamnatÎn baza art.587 alin.1 Cod procedură penală, admite cererea şi sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate, din cadrul Penitenciarului Satu Mare, privind pe condamnatul S. G., deţinut în PNT Satu Mare, din executarea pedepsei de 5 ani şi 20 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1/2017, emisă de Tribunalul Bihor. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului executare a pedepsei nr. 1/2017 emis de Tribunalul Bihor, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 Cod penal. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 666/2017 din 28.03.2017Raportat la lipsa procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017