L******* B***** A***** R****
InculpatÎn baza art.386 C.p.p respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător ales din infracţiunea de distrugere prev. de art. 253 alin. 4 C.p în infracţiunea de distrugere din culpă prev. de art. 255 alin.1 C.p , ca neîntemeiată. În baza art. 253 alin. 4 C.p condamnă pe inculpatul Lăzăroiu Bogdan Andrei Romeo fiul lui ..., în prezent aflat sub măsura de siguranţă a internării medicale provizorii, în altă cauză, la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr Alexandru Obregia , la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere . În baza art. 371 C.p condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art. 38 alin.1 C.p rap. la art. 39 alin.1 lit. b C.p contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare (respectiv 2 luni ) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 91 alin. 1 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 alin. 1 C. pen., ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen. impune inculpatului respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere: sa se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti , la datele fixate de acesta; sa primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, in prealabil, schimbarea locuinţei si orice deplasare care depăşeşte 5 zile; sa comunice schimbarea locului de munca; sa comunice informaţii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. În temeiul art. 93 alin. 2 C.p impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală şi să nu părăsească teritoriul României , fără acordul instanţei. Ia act de imposibilitatea executării unei munci în folosul comunităţii de către inculpat care este încadrat grad de handicap grav cu asistent personal permanent conform certificatului nr. 1466 din 23.05.2017 . În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1, 2 şi 4 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse ori stabilite în sarcina sa, al neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile sau al săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 25.09.2017 până la data de 24.01.2018 . Constată că inculpatul se află sub măsura de siguranţă a internării medicale provizorii , în altă cauză , măsură dispusă prin încheierea din data de 08.06.2018 , pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 12970/301/2018 . În baza art. 399 C.p.p menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin încheierea din data de 22.01.2018 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul 25519/301/2017/a4 , definitivă la 24.01.2018, menţinând obligaţiile stabilite , astfel cum au fost modificate prin încheierea din 21.03.2018 . Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Ia act că persoana vătămată Manole Ana Maria cu domiciliul în ..., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 112 alin.1 lit. b C.p confiscă un cuţit tip „ fluture” un borcan în care se află fragmente de sticlă, un recipient tip PET inscripţionat „ Aqua Carpatica 5 L „ ridicat conform dovezii Seria H nr. 0228293 . În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 400 lei sunt cheltuieli din faza de urmărire penală. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 10.10.2018
Hotarare 693/2018 din 10.10.2018În temeiul art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 10.10.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2018Incuviinteaza pentru inculpat proba testimoniala constand in audierea martorilor Susac Gabriela si Dogaru Catalina Raluca.In vederea administrarii probatoriului, va amâna judecarea cauzei la data de 28.09.2018 ora 11.30, p+entru cand se emite adresa la spital pentru atasarea fisei medicale a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 14.09.2018In vederea continuării cercetării judecătoreşti, va amâna judecarea cauzei la data de 14.09.2018 ora 10.30 pentru când se citeaza ultimii doi martori din rechizitoriu in vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 17.07.2018Având in vedere lipsa raportului de expertiza privind pe inculpat,amana cauza la data de 17.07.2018,pentru cand se emite adresa catre INML Mina Minovici, cu avertisment amenda judiciara. In vederea administrarii probatoriului se citeaza martorii din rechizitoriu in vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 29.06.2018Pe fondul cauzei-Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului şi acordă termen la data de 29.06.2018,pentru cand se citează următorii patru martori din rechizitoriu şi se pune in vedere martorilor prezenţi sa se prezinte la urmatorul termen de judecata.Se emite adresa la Spitalul Obregia si se citează inculpatul la unitatea medicala,cu mentiunea pentru spital de a fi adus inculpatul la urmatorul termen in fata instantei doar daca se apreciază ca starea de sanatate permite acest lucru. Pe verificarea masurii preventive:In temeiul art. 362 rap la art. 208 C.p.p constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul Lăzăroiu Bogdan Andrei Romeo . În baza art. 362 C.p.p rap. la art. 208 C.p.p rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Lăzăroiu Bogdan Andrei Romeo (...în prezent aflat în Spitalul ..., măsură dispusă prin încheierea din data de 22.01.2018 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul 25519/301/2017/a4 , definitivă la 24.01.2018, menţinând obligaţiile stabilite , astfel cum au fost modificate prin încheierea din 21.03.2018 . Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru cele lipsa. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.06.2018, ora 13.30.
Incheiere de sedinta din 15.06.2018În vederea administrarii probatoriului si pentru efectuarea expertizei medico-legale faţă de inculpatul Lăzăroiu Bogdan Andrei Romeo,amână cauza la data de 15.06.2018, pentru când se citează martorii NEGOITA CRISTINA ANA MARIA, STROE CONSTANTIN SORIN şi MIHAI MARIUS NICOLAE în vederea audierii.
Incheiere de sedinta din 18.05.2018Pe fondul cauzei: amana judecata cauzei si acorda termen la data de 18.05.2018, in vederea administrarii probatoriului - a emiterii unei adrese catre INML MINA MINOVICI in vederea efectuarii unei expertize psihiatrice privindu-l pe inculpat, precum si a citarii primilor 3 martori indicati in rechizitoriu. Asupra masurii controlului judiciar: In temeiul art. 362 rap la art. 208 C.p.p constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse faţă de inculpatul Lăzăroiu Bogdan Andrei Romeo . În baza art. 362 C.p.p rap. la art. 208 C.p.p rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Lăzăroiu Bogdan Andrei Romeo (...), măsură dispusă prin încheierea din data de 22.01.2018 pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul 25519/301/2017/a4 , definitivă la 24.01.2018 şi menţinută prin încheierea din 21.03.2018 , menţinând obligaţiile stabilite , astfel cum au fost modificate prin încheierea din 21.03.2018 . Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru cele lipsa. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.04.2018, ora 17.00.
Incheiere de sedinta din 20.04.2018