N***** C*****
PetentI******************** D* J******* T********
Intimat541/Admite excepţia tardivităţii formulării plângerii. Respinge plângerea la contravenţie, ca tardiv formulată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2018.
Hotarare 541/2018 din 28.03.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de petent; pune în vedere acestuia să facă dovada imposibilităţii prezentării la acest termen, să facă dovada că la data când i-a fost comunicat procesul verbal şi respectiv că la data când acesta a fost afişat, avea reşedinţa în altă localitate. Amână discuţia cu privire la excepţia invocată.
Incheiere de sedinta din 07.03.2018pentru ca intimata să facă dovada datei la care i-a fost comunicat petentului procesul verbal de contravenţie contestat
Incheiere de sedinta din 14.02.2018Înch./ Respinge sesizarea din oficiu privind anularea cererii având ca obiect având ca obiect plângere contravenţională şi pretenţii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 18.10.2017Înch./ Admite cererea de ajutor public judiciar. Scuteşte petentul de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 140 lei datorată în prezentul dosar, având ca obiect plângere la contravenţională şi pretenţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017Pentru a rămâne definitivă soluţia cu privire la cererea de ajutor public judiciar.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017