A******** D* P********** N** 1*
ReclamantG**** O***** A*****
PârâtB*** C**** M*****
PârâtB*** E****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 18 în contradictoriu cu pârâţii G**** O***** A*****, BLOJ CĂLIN MIRCEA şi B*** E****.. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2750,15 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor comune de intretinere aferenta perioadei septembrie 2015 – iunie 2017. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.03.2018.
Hotararecameraconsiliu633/2018 din 28.03.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 28 martie 2018. Pronuntarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2018- în temeiul art. 400 Cod procedură civilă, repune cauza pe rol; - emiterea unei adrese către reclamanta Asocia?ia de Proprietari nr. 18 cu solicitarea de a depune la dosar un tabel în care să arate din ce se compune cuantumul crean?ei, defalcat pe fiecare lună, să indice termenul de plată stabilit pentru plata cheltuielilor, modalitatea de calcul a penalităţilor şi pentru ce sumă se percepe, precum şi să indice un temei de drept valabil.
Incheiere de sedinta din 09.02.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 09 februarie 2018. Pronuntarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25 ianuarie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2018- acordă un nou termen de judecată; - emiterea unei adrese către reclamanta A******** D* P********** N** 1* cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să semneze cererea de chemare în judecată, sub sancţiunea anulării cererii în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei pentru data de 25 ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 noiembrie 2017
Incheiere de sedinta din 23.11.2017