P******** D* P* L**** J********** O******
PetentC******* V*****
Intimat INCULPATÎn baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., decizia nr. 11/ 12.04.2017, a Î.C.C.J., publicată în M. Of. 479/ 26.06.2017, achită pe inculpatul C******* V*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, prev. de disp. art. 334 alin.1 C.p. În baza art. 334 alin.3 C.p., în limitele prev. de art. 61 alin. 4 lit. b, C.p., cu aplicarea art 396 alin. 1 şi 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul C******* V*****, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 900 lei, echivalent a 90 zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate. Pune în vedere inculpatului C******* V*****, dispoziţiile art. 63 Cod penal, cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul, la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Restul cheltuielilor judiciare, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2017.
Hotarare 149/2017 din 28.11.2017Constată incompatibilitatea în soluţionarea cauzei, urmare a cererii de abţinere admisă în cauză. Dispune scoaterea cauzei de pe rolul completului C2 J şi înaintarea dosarului completului C4 J al Judecătoriei Oraviţa pentru competentă soluţionare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 25.10.2017.
Incheiere de sedinta din 25.10.2017În baza disp. art. 64 alin. 3 C.pr.p., admite declaraţia de abţinere formulată de preşedintele completului de judecată C 2 J, judecător Guga Aurică.
Incheiere abtinere din 24.10.2017