C******* S*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1 , 2, 10 Cod procedură penală, art. 67 alin. 1 Cod penal : Condamnă pe inculpatul C******* S*****, la pedeapsa de: - 1 an şi 3 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani , de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. 1 noul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală ( faptă din data de 30.03.2012). În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. - 1 an şi 7 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani , de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 alin. 1, 2 noul Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală ( faptă din data de 30.03.2012). În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. Constată că prin Sentinţa penală nr. 448 din 01.04.2015 a Judecătoriei Vaslui - dosar nr. 6252/333/2017 , definitivă la data de 28.04.2015, în baza art. 396 alin. 1, 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal s-a stabilit în sarcina inculpatului C******* S***** pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal şi în baza art. 83 alin. 1, 3 Cod penal a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, fiind desemnat organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Braşov ( faptă din data de 21.01.2012- partea civilă Macovei Viorel ) . În baza art. 89 alin. 1 Cod penal anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare , aplicată inculpatului C******* S***** prin sentinţa penală nr. 448 din 01.04.2015 a Judecătoriei Vaslui - dosar nr. 6252/333/2017 , definitivă la data de 28.04.2015- termen de supraveghere 2 ani. În temeiul art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal , constată că faptele sunt în concurs formal şi real. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal şi art. 45 alin. a, alin. 3 lit. a Cod penal , aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 7 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; pe o durată de 2 ani , la care adaugă un spor de 7 luni închisoare ( reprezentând 1/3 din totalul de 21 luni al celorlalte pedepse stabilite), rezultând pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului de : - 2 (doi ) ani şi 2 (două) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ) pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii . În baza art. 65 Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b ( dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) , din momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 91 Cod penal raportat la art. 97 alin. 2 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere . În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani , calculat de la data de 28.04.2015 , data rămânerii definitive a Sentinţei penală nr. 448 din 01.04.2015 a Judecătoriei Vaslui . În baza art. 93 alin. 1 lit. a,b,c,d,e Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov , la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Braşov sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare la două servicii alternative din cadrul Primăriei Braşov , în cadrul Unităţii administrativ teritoriale ,conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative si a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, la alegerea consilierului de probaţiune. Conform art. 94 noul Cod penal, se va desemna ca organ de supraveghere al inculpatului, privind obligaţiile impuse prin prezenta sentinţă penală, Serviciul de Probaţiune Braşov , care are obligaţia conform art. 94 alin.2, 4 noul Cod penal de a supraveghea executarea întocmai a obligaţiilor stabilite, de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea executării acestor obligaţii de către inculpat, precum şi de a sesiza imediat instanţa, dacă în termenul de supraveghere de 4 ani au intervenit situaţii prev. de art.94 alin. 4 noul Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor mai sus menţionate. Anulează vechile forme de executare şi dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei sentinţe la data rămânerii definitive. În temeiul art. 25 alin. 3 Cod procedură penală anulează/ desfiinţează înscrisurile aflate la dosarul cauzei, intitulat Proces verbal încheiat azi 20.VII.2011 – între C******* S***** şi Macovei Viorel - aflat la filele 156, 158 dosar urmărire 4029/P/2012. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 septembrie 2017.
Hotarare 1672/2017 din 21.09.2017Amână pronunţarea pentru data de 21.09.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.09.2017Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 07.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.08.2017În vederea continuării judecăţii, amână cauza şi acordă termen la data de 23.08.2017.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Faţă de cererea de amânare în vederea angajării unui apărător, amână cauza la data de 14.06.2017.
Incheiere de sedinta din 31.05.2017