T******* A******** V*******
CondamnatÎn baza art. 601 ind. 1 C.p.p. respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiţionată formulată în numele petentului condamnat T******* A******** V*******. În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 martie 2017.
Hotarare 566/2017 din 22.03.2017Se citează condamnatul. Se emite adresă către Penitenciarul Mioveni în sensul de a comunica mandatul in a cărui executare se află condamnatul, câte zile a executat până in prezent, daca a fost discutat în comisia de liberări condiţionate , în caz afirmativ să înainteze procesul verbal, caracterizare din care să rezulte că acesta a participat la muncă, dacă a fost sancţionat disciplinar, dacă a primit recompense şi care sunt acestea şi dacă a îndeplinit fracţia din pedeapsă prevăzută de lege pentru a putea fi liberat condiţionat. Amână judecarea cauzei la 22.03.2017.
Incheiere de sedinta din 01.03.2017În baza art. 107 al. 3 din HCSM nr. 1375/2015 înaintează prezenta cauză primului complet investit, ce a luat act de retragerea unei cereri similare formulată de acelaşi petent, respectiv completului de judecată C4 penal, pentru termenul din data de 01.03.2017.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017