D**** V*****
ReclamantE***** G*******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului. Respinge cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.01.2018.
Hotarare 47/2018 din 09.01.2018Ia act că pârâtul prin apărător arată că nu renunţă la excepţia lipsei calităţii procesuale invocată prin întâmpinare. Încuviinţează reclamantului proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi proba testimonială cu 2 martori necitaţi. Pune în vedere reclamantului să asigure prezenţa martorilor în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Citează pârâtul cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, în caz contrar urmând a se face aplicarea disp. art. 358 Cod proc.civ. Ia act că pârâtul prin apărător a precizat că nu solicită probe în apărare. Dispune notarea litigiului la OCPI Argeş, în raport de obiectul cauzei dedusă judecăţii. Amână cauza la data de 09.01.2018 în vederea administrării probatoriului încuviinţat în condiţiile prev. de art. 260 Cod proc.civ, termen dat în cunoştinţă părţilor potrivit art. 259 Cod proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.11.2017.
Incheiere de sedinta din 21.11.2017