O*** B******* S******
PetentR*** C*********
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Oraş Boldeşti Scăeni, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul R*** C*********. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 420 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 0301565 încheiat la data de 22.01.2012 de către Poliţia Boldeşti Scăeni, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 20 de ore în domeniul serviciilor publice asigurate la nivelul Primăriei Oraşului Boldeşti Scăeni. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 24.04.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3459/2018 din 24.04.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 24.04.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2018În vederea refacerii procedurii de citare, instanţa va amâna cauza şi acordă termen la data de 23.04.2018.
Incheiere de sedinta din 19.03.2018