O*** B******* S******
PetentS**** A******** C*********
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Oraş Boldeşti Scăeni, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul S**** A******** C*********. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 700 lei, aplicată prin procesele verbale de contravenţie menţionate în cuprinsul cererii, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 50 ore în domeniul serviciilor publice asigurate la nivelul Primăriei Oraşului Boldeşti Scăeni. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.03.2018.
Hotarare 2223/2018 din 20.03.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 20.03.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2018