B***** G****
IntimatAdmite cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis la data de 11.02.2017, de către judecătorul D. N. L. din cadrul Tribunalului din Chieti – Italia, în vederea efectuării urmăririi penale pe numele persoanei solicitate B. G. şi, în consecinţă, dispune predarea persoanei solicitate B. G. către autorităţile judiciare din Italia. În baza art. 112 alin. 1 raportat la art. 58 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune amânarea predării persoanei solicitate B. G. către autorităţile judiciare din Italia până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 127/307/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, în care persoana solicitată B***** G**** este trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 1455/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010 sau, în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate, ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. În baza art. 103 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 modificată, ia act de faptul că persoana solicitată B. G. este de acord cu predarea către autorităţile judiciare din Italia. Ia act că persoana solicitată B. G. nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 103 alin. 3 şi 5 din Legea nr. 302/2004 modificată. În baza art. 103 alin. 6 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune luarea măsurii arestării persoanei solicitate B. G. pe o perioadă de 30 de zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării menţionate mai sus - în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia. În baza art. 107 alin. 3 raportat la art. 103 alin. 13 din Legea nr. 302/2004 modificată, dispune emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate B. G. la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. În baza art. 97 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată, cetăţeanul român B. G. este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei. Constată că persoana solicitată B. G. a fost reţinută 24 de ore, începând cu data de 23 martie 2017, ora 12:10 şi până la data de 24 martie 2017, ora 12:10.În baza art. 87 din Legea nr. 302/2004 modificată, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.În baza art. 272 alin. 1 C.proc.pen., stabileşte onorariu pentru apărător din oficiu, d-na avocat W. D., suma de 420 lei, ce se va avansa din FMJ. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie 2017, în prezenţa persoanei solicitate.
Hotarare 48/2017 din 24.03.2017