I*** C***** V*****
PetentJ********** R***** - U* 0*** B*****
IntimatAdmite plângerea formulată de petentul Ilie Cosmin-Vasile, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria JO nr. 1474311, încheiat la data de 01.05.2017 de către intimatul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov, prin care petentul a fost sancţionat cu o amendă în sumă de 300 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 58 lit. „a” din O.U.G. nr. 23/2008 şi cu o amendă în sumă de 600 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 59 lit. „f” din acelaşi act normativ, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzilor aplicate petentului prin procesul-verbal de mai sus cu sancţiunea avertisment. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10.10.2017.
Hotarare 1321/2017 din 10.10.2017Termen acordat pentru a se solicita intimatei să indice dacă petentul a mai fost sancţionat contravenţional.
Incheiere de sedinta din 05.09.2017