H**** B***** A*******
InculpatP******** D* P* L**** J********** S********* M***
Reprezentant legalÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 429/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, privind pe inculpatul inculpatul H B A-cetean bulgar, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care lege prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoana al cărei permis de conducere a fost anulat, fapta prev. si ped. de art. 335 alin. 2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H B A. Cu drept de contesta?ie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 05.12.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 05.12.2017