R** & R** S*
ReclamantD********* F*****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC R** & R** S*, în contradictoriu cu pârâtul D********* F*****. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 5.855,78 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, suma de 1.400 lei justă despăgubire şi suma de 9.160,68 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la 18.08.2017, precum şi în continuare până la achitarea efectivă, penalităţi de întârziere asupra contravalorii facturilor fiscale în cuantum de 0, 2% pe zi întârziere. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată azi, 22.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2973/2018 din 22.03.2018Amână pronunţarea pentru data de 22.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.03.2018IN VEDEREA SOLUTIONARII LITIGIULUI PE CALE AMIABILA
Incheiere de sedinta din 15.02.2018PENTRU A FI CITATĂ RECLAMANTA CU COPIE DE PE INTAMPINARE
Incheiere de sedinta din 18.01.2018