G**** S* M*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a rap. la art. 396 alin. 2 din C.pr.pen., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, cu inculpatul GHIŢĂ MIHAIU, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen. În baza art. 396 alin. 2 şi 10 C.pr.pen. şi art. 480 alin. 4 C.pr.pen. rap. la art. 336 alin. 1 C.pen. şi art. 61 alin. 4 lit. c C.pen., condamnă pe inculpatul GHIŢĂ MIHAIU, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 de lei (sumă rezultată din înmulţirea unui nr. de 150 de zile –amendă cu suma de 20 de lei corespunzătoare unei zile- amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului (faptă din 13.05.2017). Atrage atentia asupra dispozitiilor art. 63 C. pen., respectiv, dacă persoana condamnată, cu rea-credinta, nu execută pedeapsa amenzii stabilită prin prezenta (în cuantum de 3000 lei), numărul zilelor-amendă se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2018.
Hotarare 225/2018 din 26.01.2018Stabileşte pronunţarea la data de 26.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2018