N*** V* V*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 122/P/2016, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi privind pe inculpatul NICU VASILE, trimis în judecată în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul NICU VASILE şi stabileşte primul termen de judecată la data de 02 mai 2017, pentru când se vor cita inculpatul. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
97/2017 din 28.03.2017