B**** C**** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din 16.02.2017, emis în dosarul nr. 3733/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza privind pe inculpatul B**** C**** M*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B**** C**** M*****. Cu drept de contestaţie la judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu din 29.03.2017.
561/2017 din 29.03.2017