R** I***
IntimatÎn temeiul art. 239 alin. 1 şi art. 240 din Legea nr. 302/2004 rep., privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, admite cererea formulată de autorităţile olandeze. În baza art.240 alin.1 raportat la art.239 al.1 pct.33, art.242 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, admite sesizarea statului emitent şi recunoaşte hotărârea nr.6158915608 emisă de Districtul Herzogtum Lauenburg – Departamentul trafic rutier la data de 20.11.2016, prin care a fost aplicată sancţiunea amenzii în cuantum de 100 Euro şi a cheltuielilor în cuantum de 28,50 euro, intimatului R** I***.Constată că intimatul a achitat suma de 55 euro din sancţiunea pecuniară mai sus aplicată, în statul emitent. În temeiul art. 240 şi art. 242 alin.2 din Legea nr.302/2004, republicată, dispune punerea în executare a deciziei emise de autorităţile străine, astfel cum a fost recunoscută prin prezenta hotărâre, în ceea ce priveşte obligarea intimatului la plata sumei de 73,50 euro şi schimbă sancţiunea pecuniară, din moneda statului emitent în moneda statului de executare, la cursul de schimb stabilit de Banca Naţională a României, valabil pentru data de 08.12.2017. În baza art. 247 din Legea nr. 302/2004 autoritatea competentă a statului solicitant va fi informată în scris despre executarea hotărârii, după încheierea executării, respectiv despre neexecutarea acesteia. În temeiul art. 246 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Hotarare 6359/2017 din 08.12.2017Amână pronunţarea la data de 08.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2017Amână pronunţarea la data de 29.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2017