S**** C******
PetentI************ D* P****** J******* V*****
IntimatDosar nr. 2593/241/2017 HOT: 28.11.2018 Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S**** C******. Menţine procesul-verbal seria PVLX nr. 0051100 din data de 07.09.2017 întocmit de Postul de Poliţie Bărbăteşti, ca fiind legal şi temeinic. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Horezu. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.11.2018. Preşedinte,
Hotarare 2242/2018 din 28.11.2018AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA 28 NOIEMBRIE 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2018Constata că se impune amânarea cauzei având în vedere lipsa martorului. În temeiul art. 313 Cod procedură civilă, se citează cu mandat de aducere martorul propus de petent Predică Denisa cu mandat de aducere, cu executare efectivă, sub sancţiunea amendării. Mandatul de aducere se va trimite cu menţiunea „ în atenţia şefului de post, să comunice de ce mandatele de aducere nu se execută efectiv şi măsurile luate în vederea îndeplinirii măsurilor dispuse de instanţă”. Amână judecarea cauzei la data de 15 noiembrie 2018, pentru când intimatul are termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018În temeiul art. 313 Cod procedură civilă, citează cu mandat de aducere Predică Denisa la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 27 septembrie 2018, pentru când intimatul are termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 07.06.2018ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBATORIULUI.
Incheiere de sedinta din 05.04.2018