G*********** G*******
ReclamantG****** M****
PârâtG*********** F*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâte prin întâmpinare. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G*********** G******* în contradictoriu cu pârâtele G****** M**** şi G*********** F*****, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 11.05.2018.
Hotarare 2776/2018 din 11.05.2018Amână pronunţarea la data de 11.05.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2018Încuviinţează pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtelor. Dispune citarea pârâtelor cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu la termenul următor, sub sancţiunea prevăzută de art. 358 C.pr.civ. În cadrul probei cu înscrisuri, îi pune în vedere pârâtei G****** M**** să depună cu 10 zile înainte de termenul următor în copie certificată pentru conformitate cu originalul toate înscrisurile medicale aferente perioadei 2008-2010, privind starea sa de sănătate. Ordonă din oficiu proba cu interogatoriul reclamantului, sub rezerva discutării la termen. Dispune citarea reclamantului cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu la termenul următor. Prorogă pronunţarea asupra probei cu martori şi asupra probei cu expertiză medico-legală a pârâtei G****** M**** după administrarea probelor încuviinţate. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.03.2018.
Incheiere de sedinta din 09.03.2018Amână pronunţarea asupra probelor solicitate, la data de 09.03.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27.02.2018. termen de fond la data de 24,04,2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2018Admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă din 05.05.2017 pronunţată în dosar nr. 2599/94/2017. Dispune corectarea dispozitivului încheierii prin înlocuirea frazei: ”Eşalonează plata taxei de timbru în cuantum de 1325,5 lei în 24 rate lunare ce vor fi achitate de către reclamant până în data de 15 ale fiecărei luni la primăria de la domiciliul acestuia. Cuantumul primei rate este de 60,5 lei urmând a fi achitată în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, iar cuantumul următoarelor 23 de rate este de 55 de lei fiecare.”, cu fraza: ”Eşalonează plata taxei de timbru în cuantum de 1355 lei în 24 rate lunare ce vor fi achitate de către reclamant până în data de 15 ale fiecărei luni la primăria de la domiciliul acestuia. Cuantumul primei rate este de 90 de lei urmând a fi achitată în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, iar cuantumul următoarelor 23 de rate este de 55 de lei fiecare.” Menţiunea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 31.01.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 31.01.2018Amână pronunţarea la data de 31.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2018Dispune continuarea procedurii de regularizare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.10.2017.
Incheiere de sedinta din 03.10.2017Stabileşte taxa de timbru la 2710 lei în conformitate cu art. 3 din OUG 80/2013 prin raportare la valoarea totală a imobilului casă şi teren de 80284,88 lei conform evaluării reclamantului. Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Admite în parte cererea de ajutor public judiciar, formulată de reclamantul NICULAE GHEORGHE. Acordă reclamantului ajutor public judiciar la plata taxei de timbru sub forma reducerii şi eşalonării taxei de timbru. Reduce cuantumul taxei de timbru stabilite în sarcina reclamantului de la suma de 2710 lei, la suma de 1355 lei. Eşalonează plata taxei de timbru în cuantum de 1325,5 lei în 24 rate lunare ce vor fi achitate de către reclamant până în data de 15 ale fiecărei luni la primăria de la domiciliul acestuia. Cuantumul primei rate este de 60,5 lei urmând a fi achitată în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, iar cuantumul următoarelor 23 de rate este de 55 de lei fiecare. Pune în vedere reclamantului dispoziţiile art. 14 alin. 2, art. 17, art. 18 şi art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar. Atrage atenţia reclamantului că prezenta încheiere reprezintă titlu executoriu, conform art. 44 alin. 3 din OUG nr. 80/2013. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere la primăria de la domiciliul reclamantului pentru luarea in debit. Cu drept de cerere de reexaminare in 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.05.2017.
Incheiere de sedinta din 05.05.2017Amână pronunţarea la data de 05.05.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2017Amână pronunţarea la data de 27.04.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.04.2017Amână pronunţarea la data de 13.04.2017. Pronunţat în şedinţă publica, azi, 28.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2017