D******** C*****
ReclamantD******** E********
PârâtD******** M******
PârâtD******** Ş***** D*****
PârâtM****** E**** A******
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de D******** C*****. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr.521 din data de 30.05.2017 pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr.259/259/2017, în sensul că terenul în suprafaţă de 785 m.p., situat în T.23, P.1755, aflat în lotul reclamantului D******** C*****, are categoria vii intravilan şi nu arabil extravilan, cum în mod greşit a fost menţionat în tranzacţie. Cu drept de recurs, care se depune la Judecătoria Mizil în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.12.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.12.2017Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul D******** C*****, în contradictoriu cu pârâţii D******** E********, ANDREI TEOFIL, D******** M******, prin procurator Andrei Teofil, D******** Ş***** D***** şi MIHAILĂ ELENA-ADRIANA, prin procurator Andrei Teofil. Constată deschisă succesiunea defunctului Andrei Matei, decedat la data de 31.07.1983, cu ultimul domiciliu în comuna Fîntînele, judeţul Prahova. Constată că au calitatea de moştenitori legali ai defunctului Andrei Matei numita Andrei Aurelia, în calitate de soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, D******** C*****, D******** E********, Andrei Teofil şi Dorobanţu Gheorghe, fiecare cu o cotă de 3/16 din masa succesorală. Constată că, prin titlul de proprietate nr.88298/19.02.2002 eliberat de Comisia Judeţeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 54.700 m.p. pe teritoriul comunei Fîntînele, sat Fîntînele, judeţul Prahova, numiţilor D******** E********, Dorobanţu Matei, D******** C*****, Andrei Teofil şi Dorobanţu Gheorghe, în calitate de moştenitori ai defunctului Andrei Ştefan Matei. Constată că, prin certificatul de moştenitor nr.2937/30.11.1989 emis de Notariatul de Stat Judeţean Prahova în dosarul nr.3425/1989 s-a atestat că, de pe urma defunctei Andrei Aurelia, decedată la data de 05.06.1989, cu ultimul domiciliu în comuna Fîntînele, judeţul Prahova, a rămas ca moştenitor D******** C*****, în calitate de descendent privilegiat, cu o cotă de 1/1 din masa succesorală, fiind străini de succesiune, prin neacceptare, D******** E********, Dorobanţu Gheorghe şi Andrei Teofil, descendenţi privilegiaţi ai defunctei. Constată că, prin certificatul de nr.2937/30.11.1989 emis de Notariatul de Stat Judeţean Prahova s-a atestat ca făcând parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Andrei Aurelia, decedată la data de 05.06.1989, terenul curţi construcţii în suprafaţă de 250 m.p. situat în comuna Fîntînele, judeţul Prahova şi imobilele construcţii care se află pe terenul mai sus menţionat, respectiv casă de locuit compusă din trei camere, bucătărie, hol, verandă şi baie, magazie şi pivniţă, respectiv grajd şi garaj. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la terenurile cuprinse în titlul de proprietate nr.88.928/19.02.2002, conform tranzacţiei încheiate la data de 10.02.2017 şi semnate de părţi în faţa instanţei la data de 16.05.2017. În baza disp.art.35 alin.5 din Legea nr.7/1996, dispune comunicarea prezentei hotărâri, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă, la O.C.P.I. Prahova - biroul teritorial în a cărei rază de activitate se află imobilul. În baza art.111 alin.6 Legea nr.227/2015, dispune comunicarea prezentei hotărâri, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă, la organul fiscal competent, de la domiciliul părţilor. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, pentru motive procedurale, care se depune la Judecătoria Mizil în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.05.2017.
Hotarare 521/2017 din 30.05.2017Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, în baza disp. art.396 alin.1 C.pr.civ., amână pronunţarea la data de 30.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2017