C*** F******
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăS* D****** T**** S**
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 278 C.p.p. Dispune îndreptarea erorii materiale evidentă din minuta sentin?ei penale nr. 59/14.03.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul 25/104/2017, în sensul că înlătură sintagma „privativă de libertate în condiţiile art.60 C.p.” , cum din eroare s-a consemnat. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07 aprilie 2017, la sediul Tribunalului Olt.
Incheiere indreptare eroare materiala din 07.04.2017În baza art. 9 alin.1 lit. c din Legea 241/2005 rep., cu aplicarea disp. art. 35 alin. 1 C.p. şi cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. Condamnă pe inculpatul C*** F******, la o pedeapsă de 2 ani închisoare privativă de libertate în condiţiile disp. art. 60 C.p. pedeapsă principală interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a , b şi g C.p. pe o durată de 2 ani- pedeapsă complementară. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b şi g C.p. În baza art. 91 şi art. 92 c.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani – termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art.92 alin. 3 N.C.p. pe durata termenului de supraveghere condamnatul se va supune măsurilor de supraveghere stabilite de dispoz. art. 93 alin. 1 lit.a,b,c,d, şi e C.p.p. în sensul că : - se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Olt la datele fixate de acesta; - va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; - va anunţa în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile: - va comunica schimbarea locului de muncă - va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art.93 alin. 2 lit. d obligă pe condamnat să nu părăsească teritoriul României fara acordul instantei În baza art.93 alin. 3 N.C.p. obligă pe condamnat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile la Primăria comunei Osica de Sus, jud. Olt. Se pun în vedere condamnatului dispoziţiile art. 96 şi art. 97 C.p. privind revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 399 alin.1 C.p.p. şi art. 241 alin. 1 lit. c. C.p.p. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar privind pe inculpatul C*** F******, până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; Conform art. 241 alin. 4 C.p.p. copia prezentei se va comunica de îndată inculpatului, Poliţiei mun. Caracal – Biroul Supraveghere Judiciară, I.P.J. Olt - Biroul de Supraveghere Judiciară, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Olt, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. În baza art. 25 C.p.p. şi art. 397 C.p.p. rap. la art. 1357 C. Civ. Admite în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Craiova prin A.J.F.P. Olt şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S* D****** T**** S** la plata sumei de 204.825lei (impozit pe profit şi TVA) şi a obligaţiilor fiscale accesorii calculate conform art. 119-120 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, din momentul producerii prejudiciului până la data achitării integrale a acestuia. Respinge cererea formulată de partea civila A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Craiova prin A.J.F.P. OLT privind instituirea sechestrului asigurator, ca nefondată. În baza art. 397 C.p.p desfiinţează următoarele înscrisuri: 1. factură seria FB nr. 0164302/01.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164302/04.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 2. factură seria FB nr. 0164303/02.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164303/01.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 3. factură seria FB nr. 0164304/03.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164304/03.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 4. factură seria FB nr. 0164305/04.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164305/04.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 5. factură seria FB nr. 0164306/05.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164306/05.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 6. factură seria FB nr. 0164307/06.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164307/06.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 7. factură seria FB nr. 0164308/07.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164308/07.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 8. factură seria FB nr. 0164309/08.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 01643209/08.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 9. factură seria FB nr. 0164310/09.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164310/09.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 10. factură seria FB nr. 0164311/10.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164311/10.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 11. factură seria FB nr. 0164312/11.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164312/11.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 12. factură seria FB nr. 0164313/12.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 01643213/12.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 13. factură seria FB nr. 0164314/13.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164314/13.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 14. factură seria FB nr. 0164315/14.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164315/14.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 15. factură seria FB nr. 0164316/15.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164316/15.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 16. factură seria FB nr. 0164317/16.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164317/16.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 17. factură seria FB nr. 0164318/17.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164318/17.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 18. factură seria FB nr. 0164319/18.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164319/18.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 19. factură seria FB nr. 0164320/19.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164320/19.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 20. factură seria FB nr. 0164321/20.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164321/20.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 21. factură seria FB nr. 0164322/21.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164322/21.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 22. factură seria FB nr. 0164323/22.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164323/22.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 23. factură seria FB nr. 0164324/23.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164324/23.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 24. factură seria FB nr. 0164325/24.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164325/24.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 25. factură seria FB nr. 0164326/25.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164326/25.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 26. factură seria FB nr. 0164327/26.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164327/26.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 27. factură seria FB nr. 0164328/27.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164328/27.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 28. factură seria FB nr. 0164329/28.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164329/28.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 29. factură seria FB nr. 0164330/29.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164330/29.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 30. factură seria FB nr. 0164331/30.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164331/30.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 31. factură seria FB nr. 0164332/31.10.2011 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,53 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164332/31.10.2011 – în valoare de 4.891,53 lei; 32. factură seria FB nr. 0164333/05.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.959,20 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164333/05.01.2012 – în valoare de 4.959,20 lei; 33. factură seria FB nr. 0164334/06.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.959,20 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164334/06.01.2012 – în valoare de 4.959,20 lei; 34. factură seria FB nr. 0164335/07.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.959,20 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164335/07.01.2012 – în valoare de 4.959,20 lei; 35. factură seria FB nr. 0164336/07.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.959,20 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164336/07.01.2012 – în valoare de 4.959,20 lei; 36. factură seria FB nr. 0164337/09.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.959,20 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164337/09.01.2012 – în valoare de 4.959,20 lei; 37. factură seria FB nr. 0164338/10.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.959,20 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164338/10.01.2012 – în valoare de 4.959,20 lei; 38. factură seria FB nr. 0164339/11.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.409,46 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164339/11.01.2012 – în valoare de 4.409,46 lei; 39. factură seria FB nr. 0164340/12.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.409,46 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164340/12.01.2012 – în valoare de 4.409,46 lei; 40. factură seria FB nr. 0164341/13.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.409,46 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164341/13.01.2012 – în valoare de 4.409,46 lei; 41. factură seria FB nr. 0164342/14.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.409,46 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164342/14.01.2012 – în valoare de 4.409,46 lei; 42. factură seria FB nr. 0164343/15.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.409,46 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164343/15.01.2012 – în valoare de 4.409,46 lei; 43. factură seria FB nr. 0164344/16.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.409,46 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164344/16.01.2012 – în valoare de 4.409,46 lei; 44. factură seria FB nr. 0164345/17.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,11 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164345/17.01.2012 – în valoare de 4.896,11 lei; 45. factură seria FB nr. 0164346/18.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,11 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164346/18.01.2012 – în valoare de 4.896,11 lei; 46. factură seria FB nr. 0164348/19.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,11 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164348/19.01.2012 – în valoare de 4.896,11 lei; 47. factură seria FB nr. 0164349/20.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,11 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164349/20.01.2012 – în valoare de 4.896,11 lei; 48. factură seria FB nr. 0164350/21.01.2012 - emisă de SC FUNNY BALL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,11 lei şi chitanţă seria FB nr. 0164350/21.01.2012 – în valoare de 4.896,11 lei; 49. factură seria CONF nr. 1542551/21.10.2012 - emisă de SC CONF DISTRIGRUP INTERNATIONAL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.836 lei şi chitanţă seria CONF nr. 1542551/ 21.10.2012 – în valoare de 4.836 lei; 50. factură seria CONF nr. 1542552/22.10.2012 - emisă de SC CONF DISTRIGRUP INTERNATIONAL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.960 lei şi chitanţă seria CONF nr. 1542552/ 22.10.2012 – în valoare de 4.960 lei; 51. factură seria CONF nr. 1542553/23.10.2012 - emisă de SC CONF DISTRIGRUP INTERNATIONAL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.836 lei şi chitanţă seria CONF nr. 1542553/ 23.10.2012 – în valoare de 4.836 lei; 52. factură seria CONF nr. 1542554/24.10.2012 - emisă de SC CONF DISTRIGRUP INTERNATIONAL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.588 lei şi chitanţă seria CONF nr. 1542554/ 24.10.2012 – în valoare de 4.588 lei; 53. factură seria CONF nr. 1542555/25.10.2012 - emisă de SC CONF DISTRIGRUP INTERNATIONAL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 2.294 lei şi chitanţă seria CONF nr. 1542555/ 25.10.2012 – în valoare de 2.294 lei; 54. factură seria CONF nr. 1542557/15.11.2012 - emisă de SC CONF DISTRIGRUP INTERNATIONAL SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 1.302 lei şi chitanţă seria CONF nr. 1542557/ 15.11.2012 – în valoare de 1.302 lei; 55. factură seria KARD nr. 9167086/22.01.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,11 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010986/22.01.2012 – în valoare de 4.896,11lei; 56. factură seria KARD nr. 9167088/23.01.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 2976 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010988/23.01.2012 – în valoare de 2.976 lei; 57. factură seria KARD nr. 9167089/24.01.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 3.000,80 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010989/24.01.2012 – în valoare de 3.000,80 lei; 58. factură seria KARD nr. 9167090/08.10.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.530,09 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010990/08.10.2012 – în valoare de 4.530,09 lei; 59. factură seria KARD nr. 9167091/09.10.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.530,09 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010991/09.10.2012 – în valoare de 4.530,09 lei; 60. factură seria KARD nr. 9167092/10.10.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.530,09 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010992/10.10.2012 – în valoare de 4.530,09 lei; 61. factură seria KARD nr. 9167093/11.10.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.530,09 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010993/08.10.2012 – în valoare de 4.530,09 lei; 62. factură seria KARD nr. 9167094/12.10.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.530,09 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010994/12.10.2012 – în valoare de 4.530,09 lei; 63. factură seria KARD nr. 9167095/13.10.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.530,09 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010995/13.10.2012 – în valoare de 4.530,09 lei; 64. factură seria KARD nr. 9167096/14.10.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.530,09 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010996/14.10.2012 – în valoare de 4.530,09 lei; 65. factură seria KARD nr. 9167098/20.10.2012 - emisă de SC KARDINAL INTERNATIONAL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.999,85 lei şi chitanţă seria KARD nr. 8010998/20.10.2012 – în valoare de 4.999,85 lei; 66. factură seria KAI nr. 0192001/20.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.264,48 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192001/20.02.2012 – în valoare de 4.264,48 lei; 67. factură seria KAI nr. 0192002/21.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.264,48 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192002/21.02.2012 – în valoare de 4.264,48 lei; 68. factură seria KAI nr. 0192007/22.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 2.550,68 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192007/22.02.2012 – în valoare de 2.550,68 lei; 69. factură seria KAI nr. 0192008/23.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,05 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192008/23.02.2012 – în valoare de 4.891,05 lei; 70. factură seria KAI nr. 0192010/24.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,05 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192010/24.02.2012 – în valoare de 4.891,05 lei; 71. factură seria KAI nr. 0192011/25.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,05 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192011/25.02.2012 – în valoare de 4.891,05 lei; 72. factură seria KAI nr. 0192013/26.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,05 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192013/26.02.2012 – în valoare de 4.891,05 lei; 73. factură seria KAI nr. 0192014/27.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,05 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192014/27.02.2012 – în valoare de 4.891,05 lei; 74. factură seria KAI nr. 0192016/28.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,05 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192016/28.02.2012 – în valoare de 4.891,05 lei; 75. factură seria KAI nr. 0192017/29.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,05 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192017/29.02.2012 – în valoare de 4.891,05 lei; 76. factură seria KAI nr. 0192019/19.02.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.891,05 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192019/19.02.2012 – în valoare de 4.891,05 lei; 77. factură seria KAI nr. 0192020/20.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192020/20.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 78. factură seria KAI nr. 0192022/21.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192022/21.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 79. factură seria KAI nr. 0192025/22.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192025/22.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 80. factură seria KAI nr. 0192026/23.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192026/23.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 81. factură seria KAI nr. 0192028/24.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192028/24.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 82. factură seria KAI nr. 0192029/25.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 019202/25.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 83. factură seria KAI nr. 0192030/26.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192030/26.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 84. -factură seria KAI nr. 0192031/27.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei, şi chitanţă seria KAI nr. 0192031/27.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 85. factură seria KAI nr. 0192032/28.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192032/28.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 86. factură seria KAI nr. 0192033/29.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192033/29.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 87. factură seria KAI nr. 0192034/30.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192034/30.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 88. factură seria KAI nr. 0192035/31.04.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192035/31.04.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 89. factură seria KAI nr. 0192036/01.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192036/01.05.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 90. factură seria KAI nr. 0192037/02.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.909,29 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192037/02.05.2012 – în valoare de 4.909,29 lei; 91. factură seria KAI nr. 0192039/15.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192039/15.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 92. factură seria KAI nr. 0192040/16.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192040/16.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 93. factură seria KAI nr. 0192042/17.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192042/17.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 94. factură seria KAI nr. 0192043/18.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192043/18.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 95. factură seria KAI nr. 0192044/19.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192044/19.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 96. factură seria KAI nr. 0192045/20.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192045/20.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 97. factură seria KAI nr. 0192046/22.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192046/21.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 98. factură seria KAI nr. 0192047/22.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192047/22.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 99. factură seria KAI nr. 0192048/23.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192048/23.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 100. factură seria KAI nr. 0192049/24.05.2012 - emisă de SC KAI DA IMPEX DINAMIC SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.896,14 lei şi chitanţă seria KAI nr. 0192049/24.05.2012 – în valoare de 4.896,14 lei; 101. factură seria B GIF nr. 0000537/20.05.2012 - emisă de SC GI ROMCOLOR SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.064,72 lei şi chitanţă seria B GIC nr. 0004537/20.05.2012 – în valoare de 4.064,72 lei; 102. factură seria B GIF nr. 0000538/21.05.2012 - emisă de SC GI ROMCOLOR SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.947,6 lei şi chitanţă seria B GIC nr. 0004538/22.05.2012 – în valoare de 4.947,6 lei; 103. factură seria B GIF nr. 0000539/22.05.2012 - emisă de SC GI ROMCOLOR SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.929 lei şi chitanţă seria B GIC nr. 0004539/22.05.2012 – în valoare de 4.929 lei; 104. factură seria CITf nr. 2028563/30.09.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.639,9 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2028563/30.09.2013 – în valoare de 4.639,9 lei; 105. factură seria CITf nr. 2028564/31.09.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 3.023,2 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2028564/31.09.2013 – în valoare de 3.023,2 lei; 106. factură seria CITf nr. 2028565/01.10.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.798,8 lei şi chitanţă seria CITf nr. 2028565/01.10.2013 – în valoare de 4.798,8 lei; 107. factură seria CITf nr. 2028566/02.10.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.918,77 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2028566/02.10.2013 – în valoare de 4.918,77 lei; 108. factură seria CITf nr. 2028567/03.10.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.678,83 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2028567/02.10.2013 – în valoare de 4.678,83 lei; 109. factură seria CITf nr. 2028571/04.10.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 3.686,14 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2028571/04.10.2013 – în valoare de 3.686,14 lei; 110. factură seria CITf nr. 2028572/05.10.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.340 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2028572/05.10.2013 – în valoare de 4.340 lei; 111. factură seria CITf nr. 2028573/06.10.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 880 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2028573/06.10.2013 – în valoare de 880 lei; 112. factură seria CITf nr. 2028574/06.03.2014 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2028574/06.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 113. factură seria CITf nr. 2028575/07.03.2014 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2028575/07.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 114. factură seria CITf nr. 2029751/18.03.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.655,78 lei şi chitanţă seria CITc nr. nr. 2029751/18.03.2013 – în valoare de 4.655,78 lei; 115. factură seria CITf nr. 2029752/19.03.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.655,78 lei şi chitanţă seria CITc nr. nr. 2029752/19.03.2013 – în valoare de 4.655,78 lei; 116. factură seria CITf nr. 2029753/20.03.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.655,78 lei şi chitanţă seria CITc nr. nr. 2029753/20.03.2013 – în valoare de 4.655,78 lei; 117. factură seria CITf nr. 2029754/19.04.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 3.965,14 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2029754/19.04.2013 – în valoare de 3.965,14 lei; 118. factură seria CITf nr. 2029755/20.04.2013 - emisă de SC FASHION CITRIN SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 3.965,14 lei şi chitanţă seria CITc nr. 2029755/20.04.2013 – în valoare de 3.965,14 lei; 119. factură seria Atf nr. 0824311/03.07.2013 - emisă de SC AKFIL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.600,4 lei şi chitanţă seria Atc nr. 0824311/03.07.2013 – în valoare de 4.600,4 lei; 120. factură seria Atf nr. 0824312/04.07.2013 - emisă de SC AKFIL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.600,4 lei şi chitanţă seria Atc nr. 0824312/04.07.2013 – în valoare de 4.600,4 lei; 121. factură seria Atf nr. 0824313/05.07.2013 - emisă de SC AKFIL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.600,4 lei şi chitanţă seria Atc nr. 0824313/05.07.2013 – în valoare de 4.600,4 lei; 122. factură seria Atf nr. 0824314/06.07.2013 - emisă de SC AKFIL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.600,4 lei şi chitanţă seria Atc nr. 0824314/06.07.2013 – în valoare de 4.600,4 lei; 123. factură seria Atf nr. 0824330/02.07.2013 - emisă de SC AKFIL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.600,4 lei şi chitanţă seria Atc nr. 0824330/02.07.2013 – în valoare de 4.600,4 lei; 124. factură seria Atf nr. 0824329/01.07.2013 - emisă de SC AKFIL TRADE SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.600,4 lei şi chitanţă seria Atc nr. 0824329/01.07.2013 – în valoare de 4.600,4 lei; 125. factură seria AATf nr. 7179912/01.03.2014 - emisă de SC ACC ACCESORII TRADING SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.996,17 lei şi chitanţă seria AATf nr. 7179912/01.03.2014 – în valoare de 4.996,17 lei; 126. factură seria AATf nr. 7179913/02.03.2014 - emisă de SC ACC ACCESORII TRADING SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 2.449,67 lei şi chitanţă seria AATf nr. 7179913/02.03.2014 – în valoare de 2.449,67 lei; 127. factură seria AATf nr. 7179917/03.03.2014 - emisă de SC ACC ACCESORII TRADING SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria AATf nr. 7179917/03.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 128. factură seria AATf nr. 7179935/15.01.2014 - emisă de SC ACC ACCESORII TRADING SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.952,64 lei şi chitanţă seria AATf nr. 7179935/15.01.2014 – în valoare de 4.952,64 lei; 129. factură seria AATf nr. 7179936/04.03.2014 - emisă de SC ACC ACCESORII TRADING SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria AATf nr. 7179936/04.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 130. factură seria AATf nr. 7179937/05.03.2014 - emisă de SC ACC ACCESORII TRADING SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria AATf nr. 7179937/05.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 131. factură seria DOCf nr. 0024813/08.03.2014 - emisă de SC I DO CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria DOCc nr. 0024813/08.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 132. factură seria DOCf nr. 0024814/09.03.2014 - emisă de SC I DO CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria DOCc nr. 0024814/09.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 133. factură seria DOCf nr. 0024826/10.03.2014 - emisă de SC I DO CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria DOCc nr. 0024826/10.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 134. factură seria DOCf nr. 0024827/11.03.2014 - emisă de SC I DO CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria DOCc nr. 0024827/11.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 135. factură seria DOCf nr. 0024828/12.03.2014 - emisă de SC I DO CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria DOCc nr. 0024828/12.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 136. factură seria DOCf nr. 0024833/13.03.2014 - emisă de SC I DO CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.953,80 lei şi chitanţă seria DOCc nr. 0024833/13.03.2014 – în valoare de 4.953,80 lei; 137. factură seria DOCf nr. 0024835/15.03.2014 - emisă de SC I DO CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria DOCc nr. 0024835/15.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 138. factură seria CONf nr. 00040502/18.03.2014 - emisă de SC GABI & ALIN CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria CONc nr. 00040532/18.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 139. factură seria CONf nr. 00040514/19.03.2014 - emisă de SC GABI & ALIN CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria CONc nr. 00040514/19.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 140. factură seria CONf nr. 00040515/20.03.2014 - emisă de SC GABI & ALIN CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria CONf nr. 00040515/20.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 141. factură seria CONf nr. 00040533/21.03.2014 - emisă de SC GABI & ALIN CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria CONc nr. 00040533/21.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 142. factură seria CONf nr. 00040534/22.03.2014 - emisă de SC GABI & ALIN CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria CONc nr. 00040534/22.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 143. factură seria CONf nr. 00040535/23.03.2014 - emisă de SC GABI & ALIN CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria CONc nr. 00040535/23.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 144. factură seria CONf nr. 00040539/24.03.2014 - emisă de SC GABI & ALIN CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria CONc nr. 00040539/24.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 145. factură seria CONf nr. 00040540/25.03.2014 - emisă de SC GABI & ALIN CONCEPT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 963,34 lei şi chitanţă seria CONc nr. 00040540/25.03.2014 – în valoare de 963,34 lei; 146. factură seria BPAEf nr. 0079417/16.03.2014 - emisă de SC PAY ROLL EXPERT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria BPAEc nr. 0079417/16.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 147. factură seria BPAEf nr. 0079418/17.03.2014 - emisă de SC PAY ROLL EXPERT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.667,36 lei şi chitanţă seria BPAEc nr. 0079418/17.03.2014 – în valoare de 4.667,36 lei; 148. factură seria - nr. 225/10.09.2012 - emisă de SC MIUSIL CONSTRUCT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.991 lei şi chitanţă seria - nr. 225/10.09.2012 – în valoare de 4.991 lei; 149. factură seria - nr. 226/11.09.2012 - emisă de SC MIUSIL CONSTRUCT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.991 lei şi chitanţă seria - nr. 226/11.09.2012 – în valoare de 4.991 lei; 150. factură seria - nr. 227/12.09.2012 - emisă de SC MIUSIL CONSTRUCT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.991 lei şi chitanţă seria - nr. 227/12.09.2012 – în valoare de 4.991 lei; 151. factură seria - nr. 228/13.09.2012 - emisă de SC MIUSIL CONSTRUCT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.991 lei şi chitanţă seria - nr. 228/13.09.2012 – în valoare de 4.991 lei; 152. factură seria - nr. 229/14.09.2012 - emisă de SC MIUSIL CONSTRUCT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.991 lei şi chitanţă seria - nr. 229/14.09.2012 – în valoare de 4.991 lei; 153. factură seria - nr. 230/15.09.2012 - emisă de SC MIUSIL CONSTRUCT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 4.991 lei şi chitanţă seria - nr. 230/15.09.2012 – în valoare de 4.991 lei; 154. factură seria - nr. 231/16.09.2012 - emisă de SC MIUSIL CONSTRUCT SRL către S* D****** T**** S** – în valoare de 3.636,30 lei şi chitanţă seria - nr. 231/16.09.2012 – în valoare de 3.636,30 lei; În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. Conform art. 4 şi 6 din OG nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri copia dispozitivului acesteia se va transmite şi Ministerului Finanţelor Publice. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente S* D****** T**** S** la plata sumei de 4500 lei cheltuieli judiciare statului (din care 4000 lei avansaţi la urmărirea penală şi 500 lei pe parcursul judecăţii). Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 martie 2017, la Tribunalul Olt.
Hotarare 59/2017 din 14.03.2017În baza art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 14 martie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.03.2017 la Tribunalul Olt.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2017Încheiere nr. 5/11.01.2017, pronunţată în dosar nr. 25/104/2017/a1.1 -În baza art. 208 alin. 5 C.p.p. constată temeinicia şi legalitatea măsurii preventive a controlului judiciar aplicată inculpatului C*** F******. Menţine măsura preventivă a controlului judiciar aplicată acestui inculpat. Termen de verificare a acestei măsuri preventive la data de 27 februarie 2017 ora 9,00 cu citarea inculpatului. Cu drept de contestaţie in 48 de ore. Pronunţată în Camera de Consiliu azi 11 ianuarie 2017, ora 14,00.