S******* J**** - S*****
ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** B****** P*** R***** L****
PârâtRespinge contestaţia formulată de Szekeres Janos Sandor în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov împotriva Dispoziţiei nr. 260/04.04.2017 emisă de intimată, ca fiind neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Braşov. Prezenta soluţie este pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu art. 396 al.2 din Codul de procedură civilă, astăzi 17.12 .2018.
Hotarare 1300/2018 din 17.12.2018pronunţare la 17.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al reclamantului.
Incheiere de sedinta din 12.11.2018Pentru audierea martorului.
Incheiere de sedinta din 15.10.2018menţine suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 3082/226/2017. Trimite dosarul la arhivă până la noi dispoziţii.
Incheiere suspendare din 25.04.2018Suspendat potrivit art. 413 pct. 1 cpc până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 3082/226/2017 al Judecătoriei Făgăraş.
Incheiere suspendare din 30.10.2017Admite cererea de amânare formulată în cauză.
Incheiere de sedinta din 02.10.2017Pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 04.09.2017