Dosar 26044/325/2017 din 13.10.2017

modificări acte constitutive persoane juridice


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26044/325/2017
Data dosar:
13.10.2017
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
modificări acte constitutive persoane juridice
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.11.2017 la ora 13:00

    Complet: C18C
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de către petentul S********* D********** TIMIŞOARA, având ca obiect modificare acte constitutive. Încuviinţează modificările survenite în noul statut al Sindicatului privind dezafilierea Sindicatului Dicasterial de la Federaţia Naţională Sindicală Projust şi afilierea la Federaţia PUBLISIND conform procesului verbal al adunării generale a Sindicatului din data de 14.09.2017, statut care să permită extinderea Sindicatului Dicasterial la nivel naţional Ia act de schimbarea denumirii Sindicatului din S********* D********** în Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial. Dispune înscrierea în Registrul Special Sindicate aflat la grefa Judecătoriei Timişoara a modificării astfel survenite. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.11.2017.

    Hotararecameraconsiliu13495/2017 din 06.11.2017
  • Sedinta din data de 23.10.2017 la ora 13:00

    Complet: C18C
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 6.11.2017 pentru ca petentul să depună la dosar dovada convocarilor, prezenţa şi votul membrilor de sindicat.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD