S* C******* S** P*** R**** L****
ReclamantP**** I***
PârâtAdmite excep?ia lipsei de interes, invocată din oficiu. Respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. COMPREST S.A., în contradictoriu cu pârâtul P**** I***, în privinţa sumelor cuprinse în facturile emise în perioada 30.11.2016-31.08.2017, în cuantum total de 105,9 lei şi a penalităţilor de întârziere aferente în cuantum total de 8,72 lei, ca lipsită de interes. Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. COMPREST S.A., în contradictoriu cu pârâtul P**** I***, în privin?a facturilor emise în perioada în perioada 31.08.2015-31.10.2016. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 133 lei reprezentând contravaloare servicii de colectare şi transport deşeuri. Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 15,03 lei cu titlu de penalităţi de întârziere ca neîntemeiat. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 CPC, azi, 12.04.2018.
Hotararecameraconsiliu3651/2018 din 12.04.2018Amână pronun?area la data de 12.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2018