Ş**** A****
InculpatPrin încheierea nr.24 din data de 13.06.2017 pronunţată în dosarul nr.261/32/2017/a1 s-a dispus: "În baza art.47 alin.1 şi alin.2 C.pr.pen., coroborat cu art.54 C.pr.pen., admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, respectiv a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău, invocată din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară, dar şi de către inculpaţii Ş**** A**** şi Pătraşcu Emilia. În baza art.346 alin.6 C.pr.pen., coroborat cu art. 50 C.pr.pen., cu aplicarea art.35 C.pr.pen., a art.41 alin.1 lit.a C.pr.pen., precum şi în condiţiile art.63 alin.2 C.pr.pen., declină în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bacău, competenţa de soluţionare a prezentei cauze având ca obiect verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul de urmărire penală nr.160/P/2016, în care a fost emis rechizitoriul cu numărul 160/P/2016 din 03.04.2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care au fost trimişi în judecată, următorii inculpaţi, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: - Ş**** A****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 alin.1 C.pen.; - PĂTRAŞCU EMILIA,trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art.13 indice 2 din Legea nr.78/2000, raportat la art.297 alin.1 C.pen. şi art.322 C.pen., totul cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen.. Trimite dosarul cauzei la Judecătoria Bacău. Ia act că inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi aleşi. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate în cauză rămân în sarcina statului. Definitivă."
Incheiere finala dezinvestire din 13.06.2017