Dosar 2620/189/2017/a4 din 07.09.2017

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2620/189/2017/a4
Data dosar:
07.09.2017
Instanta:
Judecătoria Bârlad
Departament:
JudB
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.09.2017 la ora 08:30

    Complet: C. penal 4
  • Încheiere

    I. În baza 362 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art.202, 208 alin. 5 şi 211 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul major: - S***** I****. În baza art. 208 alin. 5 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul S***** I****, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la 20.11.2017. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia mun. Bârlad conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; c) să nu se apropie de inculpaţii M****** M**** A******** şi H***** I**** C*****, să nu comunice, în mod direct sau indirect, pe nicio cale, cu inculpaţii M****** M**** A******** şi H***** I**** C***** şi nici cu martorii Chiriac Sergiu Eugen, Rîpan Marius Costin, Groza Andrei Florin, Focsa Ionuţ Marian şi Develi Alisahin Alexandru, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici o cale; II. În baza 362 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art.202, 208 alin. 5 şi 211 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpatul major: - M****** M**** A********. În baza art. 208 alin.5 Cpp, menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul M****** M**** A********, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la 20.11.2017. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia mun. Bârlad conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; d) să nu se apropie de persoanele vătămate/inculpaţi S***** I**** şi H***** I**** C***** şi nici de martorii Chiriac Sergiu Eugen, Rapan Marius Costin, Groza Andrei Florin, Focsa Ionuţ Marian Develi Alisahin Alexandru, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici o cale; e) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice. j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor S***** I**** şi M****** M**** A******** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Desemnează drept organ specializat cu supravegherea obligaţiilor stabilite în sarcina inculpaţilor S***** I**** şi M****** M**** A********, Poliţia Municipiului Bârlad. Câte o copie de pe prezenta încheiere se comunică în ziua pronunţării acesteia inculpaţilor, unităţii de politie în a cărei circumscripţie locuieşte, Serviciului Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române în vederea asigurării de către inculpaţi a obligaţilor care le revine. Organele de drept vor dispune darea inculpaţilor în consemn la punctele de trecere ale frontierei. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 septembrie 2017.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 22.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD