S******* C*****
PetentAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea a erorii materiale strecurate în minuta s.p. 184/29.01.2018, def. necontestare, privind pe petentul S******* C*****, în sensul că pedeapsa contopită în s.p. 573/13.09.2017 a Judecătoriei Sector 3 este pedeapsa de 2000 lei amendă penală (echivalentul a 200 zile), şi nu pedeapsa de 200 lei amendă penală, astfel cum din eroare s-a trecut. Va îndrepta eroarea materială de calcul, în sensul că la alineatul 3 al minutei, calculul corect al pedepsei rezultante este următorul: În baza art. 40, art. 38, art. 39 lit. e c.p., art. 45 c.p. contopeşte pedepsele repuse în individualitatea lor mai sus şi pedeapsa de 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b c.p. aplicată prin s.p. 464/28.06.2017 a Judecătoriei Sector 3, def. neapelare în baza art. 288 alin. 1 cu apl. art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 c.p. (fapta din 07.07.2015), petentul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 9 luni închisoare sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă de 6 luni închisoare = 11 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa cu amenda penală cea mai grea de 2000 lei la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu amenda penală = 2000 lei+600 lei= 2600 lei, în final 11 luni închisoare şi 2600 lei amendă penală, 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b c.p. şi 3 ani interzicerea dreptului de a se afla în mun. Bucureşti prev. de art. 67 alin. 1 lit. l c.p. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.02.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.02.2018Admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat S******* C*****. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare şi amenda penală de 2600 lei şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b c.p. şi 3 ani interzicerea dreptului de a se afla în mun. Bucureşti prev. de art. 67 alin. 1 lit. l c.p. stabilită prin s.p. 573/13.09.2017 a Judecătoriei Sector 3, def. 23.10.2017 neapelare, în pedepsele componente, respectiv: - 9 luni închisoare apl. în baza art. 288 alin. 1 cu apl. art. 41 alin. 1 c.p. (fapta 14.06.2016) - 1800 lei amendă penală (echivalent a 180 zile) apl. prin s.p. 964/11.12.2015 a Judecătoriei Sector 3 - 200 lei amendă penală (echivalentul a 200 zile) apl. prin s.p. 640/09.09.2015 a Judecătoriei Sector 3 În baza art. 40, art. 38, art. 39 lit. e c.p., art. 45 c.p. contopeşte pedepsele repuse în individualitatea lor mai sus şi pedeapsa de 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b c.p. aplicată prin s.p. 464/28.06.2017 a Judecătoriei Sector 3, def. neapelare în baza art. 288 alin. 1 cu apl. art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 c.p. (fapta din 07.07.2015), petentul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 9 luni închisoare sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă de 6 luni închisoare = 11 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa cu amenda penală cea mai grea de 1800 lei la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu amenda penală = 1800 lei+68 lei=1868 lei, în final 11 luni închisoare şi 1868 lei amendă penală, 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b c.p. şi 3 ani interzicerea dreptului de a se afla în mun. Bucureşti prev. de art. 67 alin. 1 lit. l c.p. Face apl. art. 65, 66 alin. 1 lit. a, b c.p. pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 72 c.p. deduce perioada executată de la 03.08.2017 la zi. În baza art. 45 alin. 4 c.p. scade din pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b c.p. perioada de la 29.09.2015 la 23.10.2017. Dispune anularea mandatelor de executare emise pentru pedepsele contopite şi emiterea unui nou mandat la rămânerea definitivă a prezentei. În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.01.2018.
Hotarare 184/2018 din 29.01.2018administrare probe
Incheiere de sedinta din 08.01.2018