Dosar 2623/237/2017 din 29.09.2017

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2623/237/2017
Data dosar:
29.09.2017
Instanta:
Judecătoria Gura Humorului
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.12.2018 la ora 09:00

    Complet: C4 vechi
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea având ca obiect – fond funciar formulată şi precizată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult „PAROHIA LEUCUSESTI“, C****** J******** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T********** S****** prin reprezentant legal, la Instituţia Prefectului Judeţul Suceava şi Comisia Locală de Fond Funciar Stulpicani, prin reprezentant legal, ca nefondată. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtei Unitatea de Cult de intervenientul accesoriu Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L., prin reprezentant legal. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gura Humorului. Pronunţată în şedinţa publică din 10 decembrie 2018.

    Hotarare 1428/2018 din 10.12.2018
  • Sedinta din data de 26.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C4 vechi
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 10 decembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică din 26 noiembrie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.11.2018
  • Sedinta din data de 01.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C4 vechi
  • Amână cauza

    Se introduce în cauză în calitate de intervenient Ocolul Silvic Silva Bucovina SRL, care are termen în cunoştinţă; Pune în vedere intervenientului Ocolul Silvic Silva Bucovina SRL, prin apărător, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei aferentă cererii de intervenţie, sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată/insuficient timbrată; Se comunică copia cererii de intervenţie pârâtelor Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenului Suceava şi Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Ostra; Pune în vedere apărătorului intervenientului Ocolul Silvic Silva Bucovina să depună la dosar dovada comunicării către ceilalţi pârâţi a cererii de intervenţie; Excepţia de netimbrare a despăgubirilor, invocată de pârâta Unitatea de Cult prin întâmpinare, se va pune în discuţie în dosarul disjuns.

    Incheiere de sedinta din 01.10.2018
  • Sedinta din data de 11.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C4 vechi
  • Amână cauza

    Excepţia de netimbrare cu privire la capătul de cerere privind despăgubirile se va discuta la următorul termen. Respinge excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinări. Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Disjunge capătul de cerere privind despăgubirile civile, pentru care se formează un nou dosar, având ca reclamantă pe Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA prin Direcţia Silvică Suceava, pârâtă fiind Unitatea de Cult Parohia Leucusesti, cu termen la 1 octombrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică din 11 iunie 2018.

    Incheiere de sedinta din 11.06.2018
  • Sedinta din data de 30.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C4 vechi
  • Amână cauza

    Se introduce în cauză, în calitate de intervenientă, intervenienta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care are termen în cunoştinţă; Stabileşte taxa judiciară de timbru în valoare de 100 lei pentru cererea de intervenţie şi pune în vedere intervenientei, prin consilier juridic Bîrsan Ion, ca până la termenul următor, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii de intervenţie ca netimbrată/insuficient timbrată; Pune în vedere reclamantei, prin consilier juridic Gradinaru Camelia, să depună la dosar cerere scrisă prin care solicită încuviinţarea comunicării prin email a înscrisurilor depuse de pârâta unitatea de cult, pentru a se pronunţa cu privire la această cerere; Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar şi pentru a se pune în discuţie încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie; Pune în vedere reclamantei, cu citaţie, ca până la termenul următor de judecată să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3.471,38 lei, aferentă capătului de cerere pentru despăgubiri, sub sancţiunea anulării acestuia ca netimbrat/insuficient timbrat.

    Incheiere de sedinta din 30.04.2018
  • Sedinta din data de 12.03.2018 la ora 09:00

    Complet: C4 vechi
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse de pârâta unitatea de cult şi a se formula un punct de vedere, în scris.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2018
  • Sedinta din data de 22.01.2018 la ora 09:00

    Complet: C4 vechi
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica cererea precizatoare.

    Incheiere de sedinta din 22.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD