R**** R*** S*****
InculpatÎn baza art.336 alin.1 c.pen.rap. la art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul ROVAS RAUL ŞTEFAN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe,la pedeapsa de: -8 luni închisoare. În baza art.334 alin.1 c.pen. rap. la art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul ROVAS RAUL ŞTEFAN, cu datele personale de mai sus,pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat,la pedeapsa de: -8 luni închisoare. În baza art.38 alin.1 c.pen. şi art.39 alin.1 lit.b c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare,la care adaugă sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată,respectiv 2 luni şi 20 de zile închisoare,inculpatul urmând a executa pedeapsa de 10 luni şi 20 de zile închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani,conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
Hotarare 1064/2017 din 03.05.2017amână pronunţarea la data de 03.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2017Considerând prezenţa inculpatului necesară în faţa instanţei, va acorda un nou termen de judecată pentru care inculpatul se va cita cu mandat de aducere,
Incheiere de sedinta din 21.03.2017