D*** D**
InculpatIn baza art. 348 alin. 2 din Codul de procedură penală rap. la art. 207 alin. 2 din Codul de procedură penală constata legalitatea si temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispuse fata de inculpatul D. D., fiul lui, născut la data de în, domiciliat în, CNP, prin Ordonanţa nr. 6445/P/2016 din 25.11.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte ( astfel cum a fost îndreptată prin Procesul verbal din 28.11.2016 ). Menţine obligaţiile impuse inculpatului prin Ordonanţa nr. 6445/P/2016 din 25.11.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte (astfel cum a fost îndreptată prin Procesul verbal din 28.11.2016), adaptate prezentei faze, după cum urmează: a) să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească judeţul Dâmboviţa decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; e) să nu se deplaseze în baruri, cluburi, restaurante sau alte locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement; f) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; In baza art. 207 alin. 4 din Codul de procedură penală menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul cu datele de stare civilă mai sus menţionate, până la o nouă verificare conform legii. În baza art. 215 alin. 4 din Codul de procedură penală desemnează Biroul de Supraveghere Judiciară din cadrul I.P.J. Dâmboviţa cu supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 3 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului D. D. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestării la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare / comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.01.2017, ora 11.00.
Incheiere finala dezinvestire din 20.01.2017