S******** P***** F****** L*****
PetentC******** R***** I****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul S******** P***** F****** L*****, în contradictoriu cu intimatul C******** R***** I****. Dispune înlocuirea sancţiunilor amenzilor contravenţionale în cuantum total de 3.276 lei aplicate intimatului C******** R***** I**** prin procesele – verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor anexate la cererea de chemare în judecată, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 50 de ore, în cadrul unui serviciu public din structura Primăriei Municipiului Ploieşti. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 15.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2084/2018 din 15.03.2018Amână pronunţarea la data de 15.03.2018, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit disp. art. 396 alin. 2 Cpc. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2018Amână pronunţarea la data de 01.03.2018, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei potrivit disp. art. 396 alin. 2 Cpc. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2018