A******** M******
ReclamantS****** R***** C*****
PârâtAdmite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de pârât prin reprezentant convenţional. Pune în vedere pârâtului, prin reprezentant convenţional, ca în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei încheieri să depună la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanţei, dovada achitării onorariului provizoriu precum şi a cheltuielilor de deplasare pentru expertul tehnic imobiliar, sub sancţiunea suspendării judecăţii potrivit art. 242 Cod pr. civilă. După achitarea onorariului, se vor emite adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru a aduce la cunoştinţă numirea expertului, şi către expertul desemnat în cauză, domnul Rădulescu Gheorghe, cu menţiunea pentru aceasta din urmă de a efectua expertiza tehnică imobiliară având ca obiective: identificarea şi evaluarea materialelor utilizate pentru edificarea şi amenajarea construcţiilor noi şi a îmbunătăţirilor aduse construcţiei vechi şi evaluarea cheltuielilor cu manopera, pentru imobilul situat în intravilanul oraşului Negru Vodă, strada Independenţei nr. 6, judeţul Constanţa, şi stabilirea sporului de valoare adus imobilului anterior menţionat prin efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri şi edificarea construcţiilor noi, şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză ce urmează a fi întocmit. Prorogă discutarea cererii de majorare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, după administrarea probei cu noua expertiză tehnică imobiliară. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 02.10.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.06.2019.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019Admite obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză tehnică imobiliară. Încuviinţează pentru pârât proba cu o nouă expertiză tehnică imobiliară având aceleaşi obiective, respectiv: identificarea şi evaluarea materialelor utilizate pentru edificarea şi amenajarea construcţiilor noi şi a îmbunătăţirilor aduse construcţiei vechi şi evaluarea cheltuielilor cu manopera, pentru imobilul situat în intravilanul oraşului Negru Vodă, strada Independenţei nr. 6, judeţul Constanţa, şi stabilirea sporului de valoare adus imobilului anterior menţionat prin efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri şi edificarea construcţiilor noi Desemnează pentru efectuarea expertizei, prin intermediul aplicaţiei de repartizare aleatorie din sistemul Ecris, pe domnul expert Rădulescu Gheorghe, din lista experţilor în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare înaintată de Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa. Stabileşte onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei în cuantum de 1200 lei şi cheltuieli de deplasare pentru expert în cuantum de 200 lei. Pune în vedere pârâtului, prin reprezentant convenţional, ca în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei încheieri să depună la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanţei, dovada achitării onorariului provizoriu precum şi a cheltuielilor de deplasare pentru expert, sub sancţiunea suspendării judecăţii potrivit art. 242 Cod pr. civilă. După achitarea onorariului, se vor emite adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru a aduce la cunoştinţă numirea expertului, şi către expertul desemnat în cauză, domnul Rădulescu Gheorghe, cu menţiunea pentru aceasta din urmă de a efectua expertiza tehnică imobiliară având ca obiective: identificarea şi evaluarea materialelor utilizate pentru edificarea şi amenajarea construcţiilor noi şi a îmbunătăţirilor aduse construcţiei vechi şi evaluarea cheltuielilor cu manopera, pentru imobilul situat în intravilanul oraşului Negru Vodă, strada Independenţei nr. 6, judeţul Constanţa, şi stabilirea sporului de valoare adus imobilului anterior menţionat prin efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri şi edificarea construcţiilor noi, şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză ce urmează a fi întocmit. Prorogă discutarea cererii de majorare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, după administrarea probei cu noua expertiză tehnică imobiliară. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 12.06.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.04.2019.
Incheiere de sedinta din 03.04.2019Respinge cererea de suplimentare a onorariului provizoriu formulată de domnul expert Bălan Dumitru. Se va înainta către expertul desemnat în cauză, domnul Bălan Dumitru, un exemplar al obiecţiunilor formulate de pârât la raportul de expertiză tehnică imobiliară, cu menţiunea de a proceda la analiza acestora şi de a comunica în scris la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, răspunsul la aceste obiecţiuni. Prorogă discutarea obiecţiunilor formulate de pârât la raportul de expertiză tehnică imobiliară la următorul termen de judecată, după analiza răspunsului expertului la aceste obiecţiuni. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 03.04.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.02.2019.
Incheiere de sedinta din 20.02.2019încheiere/09.01.2019.Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de pârât prin reprezentant convenţional. Pune în vedere pârâtului prin reprezentant convenţional ca eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică imobiliară refăcut în cauză de expert Bălan Dumitru să fie formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Prorogă discutarea cererii de suplimentare a onorariului provizoriu formulate de domnul expert Bălan Dumitru la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 20.02.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.01.2019.
Incheiere de sedinta din 09.01.2019încheiere/07.11.2018.Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de părţi prin reprezentanţi convenţionali. Se va reveni cu adresă către domnul expert Bălan Dumitru cu menţiunea de a proceda la efectuarea expertizei tehnice imobiliare dispuse în cauză cu respectarea dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod pr. civilă şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză tehnică imobiliară refăcut, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. d) Cod pr. civilă. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 09.01.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.11.2018.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018încheiere/26.09.2018. Respinge ca rămase fără obiect obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de domnul expert Bălan Dumitru. Respinge ca nefondată cererea formulată de expertul desemnat în cauză, Bălan Dumitru, de suplimentare a onorariului provizoriu. Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de părţi prin reprezentanţi convenţionali. Se va emite adresă către domnul expert Bălan Dumitru prin care i se va aduce la cunoştinţă împrejurarea că prin încheierea pronunţată la acest termen de judecată instanţa a dispus anularea raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză şi cu menţiunea de a proceda la efectuarea expertizei tehnice imobiliare dispuse în cauză cu respectarea dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod pr. civilă şi de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză tehnică imobiliară. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 07.11.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2018.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018încheiere/20.06.2018.Admite cererile de amânare a judecării cauzei formulate de reclamantă prin reprezentant convenţional şi de pârât prin apărătorul ales. Se va emite adresă către domnul expert Bălan Dumitru, însoţită de copie de pe obiecţiunile formulate de pârât şi de pe cererea de anulare a raportului de expertiză tehnică imobiliară formulată de pârât, cu menţiunea de a înainta la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, dovada citării pârâtului în vederea efectuării expertizei tehnice imobiliare şi răspunsul la obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză. Prorogă discutarea cererii de anulare a raportului de expertiză tehnică imobiliară solicitată de pârât şi a obiecţiunilor formulate de pârât la acest raport precum şi a cererii formulate de domnul expert Bălan Dumitru, de suplimentare a onorariului provizoriu, la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 26.09.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.06.2018.
Incheiere de sedinta din 20.06.2018încheiere/09.05.2018.Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamantă prin reprezentant convenţional. Pune în vedere reclamantei prin reprezentant convenţional ca eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică imobiliară să fie formulate în scris şi anexate la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Se va comunica pârâtului un exemplar al raportului de expertiză tehnică imobiliară, cu menţiunea ca eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică imobiliară să fie formulate în scris şi anexate la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată. Prorogă discutarea cererii formulate de domnul expert Bălan Dumitru, de suplimentare a onorariului provizoriu, la următorul termen de judecată, după analiza de către părţi a raportului de expertiză tehnică imobiliară. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 20.06.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.05.2018.
Incheiere de sedinta din 09.05.2018încheiere/21.03.2018.Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiză tehnică imobiliară având ca obiective: identificarea şi evaluarea materialelor utilizate pentru edificarea şi amenajarea construcţiilor noi şi a îmbunătăţirilor aduse construcţiei vechi şi evaluarea cheltuielilor cu manopera, pentru imobilul situat în intravilanul oraşului Negru Vodă, strada Independenţei nr. 6, judeţul Constanţa, şi stabilirea sporului de valoare adus imobilului anterior menţionat prin efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri şi edificarea construcţiilor noi. Desemnează pentru efectuarea expertizei, prin tragere la sorţi, pe domnul expert Bălan Dumitru, din lista experţilor în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare înaintată de Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa. Stabileşte onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei în cuantum de 1000 lei şi cheltuieli de deplasare pentru expert în cuantum de 200 lei. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant convenţional, ca în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei încheieri să depună la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanţei, dovada achitării onorariului provizoriu precum şi a cheltuielilor de deplasare pentru expert, sub sancţiunea suspendării judecăţii potrivit art. 242 Cod pr. civilă. După achitarea onorariului, se vor emite adrese către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru a aduce la cunoştinţă numirea expertului, şi către expertul desemnat în cauză, domnul Bălan Dumitru, cu menţiunea pentru aceasta din urmă de a efectua expertiza tehnică imobiliară având ca obiective: identificarea şi evaluarea materialelor utilizate pentru edificarea şi amenajarea construcţiilor noi şi a îmbunătăţirilor aduse construcţiei vechi şi evaluarea cheltuielilor cu manopera, pentru imobilul situat în intravilanul oraşului Negru Vodă, strada Independenţei nr. 6, judeţul Constanţa, şi stabilirea sporului de valoare adus imobilului anterior menţionat prin efectuarea lucrărilor de îmbunătăţiri şi edificarea construcţiilor noi, şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată, raportul de expertiză ce urmează a fi întocmit. Pune în vedere părţilor dreptul de a desemna experţi parte care să participe la efectuarea expertizei tehnice imobiliare, şi, în situaţia în care înţeleg să –şi exercite acest drept, să depună la dosar precizări scrise cu privire la experţii parte desemnaţi şi datele de contact ale acestora, spre a fi comunicate expertului desemnat în cauză, domnul Bălan Dumitru. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 09.05.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.03.2018.
Incheiere de sedinta din 21.03.2018încheiere/21.02.2018.Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reclamantă prin apărătorul ales. Pune în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei, cu cel puţin 2 zile înaintea următorului termen de judecată, precizări scrise cu privire la rezultatul discuţiilor purtate cu privire la stingerea litigiului pe cale amiabilă. Prorogă discutarea probei cu expertiză tehnică imobiliară solicitată de reclamantă la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 21.03.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.02.2018.
Incheiere de sedinta din 21.02.2018încheiere/17.01.2018. Respinge ca inadmisibilă proba testimonială cu martorul Ioniţă Valentin, probă solicitată de reclamantă. Încuviinţează pentru reclamantă proba testimonială cu martorul Măldărescu Dan. Se va cita martorul Măldărescu Dan la adresa indicată de reclamantă la acest termen de judecată, respectiv oraş Negru Vodă, strada Independenţei nr. 4, judeţul Constanţa. Pune în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, în dublu exemplar, facturile fiscale şi chitanţele privind achiziţionarea materialelor de construcţie utilizate la extinderea şi îmbunătăţirile pretins aduse imobilului aflat în proprietatea pârâtului. Pune în vedere pârâtului posibilitatea de a depune la dosarul cauzei chitanţe şi facturi privind achiziţia materialelor utilizate pentru executarea lucrărilor la imobilul în litigiu. Prorogă discutarea probei cu expertiză tehnică imobiliară solicitată de reclamantă după administrarea probei testimoniale cu martorul Măldărescu Dan şi a probei cu înscrisuri dispusă în cauză din oficiu. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 21.02.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.01.2018.
Incheiere de sedinta din 17.01.2018încheiere/06.12.2017.Încuviinţează pentru reclamantă proba testimonială cu martorii Poenaru Dumitru şi Stănoiu Petrica. Se vor cita martorii Poenaru Dumitru şi Stănoiu Petrica la adresele indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Prorogă discutarea probei testimoniale cu martorul Ioniţă Valentin şi a probei cu expertiză tehnică imobiliară solicitate de reclamantă după administrarea probei testimoniale cu martorii Poenaru Dumitru şi Stănoiu Petrica. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 17.01.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.12.2017.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017încheiere/25.10.2017.Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtului. Se va cita pârâtul cu menţiunea de a se prezenta personal la următorul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu. Pune în vedere reclamantei prin reprezentant convenţional ca la următorul termen de judecată să prezinte întrebările la interogatoriu în vederea administrării probei. Prorogă discutarea probei testimoniale şi a probei cu expertiză tehnică imobiliară solicitate de reclamantă după administrarea probei cu interogatoriul pârâtului. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 06.12.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.10.2017.
Incheiere de sedinta din 25.10.2017JUDECĂTORIA MANGALIA DOSAR NR. 2638/254/2017 ÎNCHEIERE 21.06.2017. Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta A******** M******. Eşalonează plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2905 lei datorată de reclamantă în dosarul nr. 2638/254/2017 al Judecătoriei Mangalia în 36 de rate lunare în sumă de 80,7 lei fiecare, începând cu luna iulie 2017 până în luna iunie 2020 inclusiv, rate exigibile în ultima zi a fiecărei luni din acest interval. Respinge ca nefondate celelalte cereri formulate de reclamantă. Cu drept la cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Mangalia. Cercetată în Camera de Consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.06.2017.
Incheiere de sedinta din 21.06.2017