R*** A*****
InculpatÎn baza art. 236 alin. 1 şi 2 Cpp, admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti formulată în dosarul de urmărire penală nr. 8199/P/2017 şi dispune prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul R*** A*****, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, prev. de art. 218 alin. 1 şi 3 lit. c Cp şi lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin.1 şi 3 lit. b Cp, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.12.2017 şi până la data de 05.01.2018, inclusiv. Respinge cererea inculpatului, formulată prin apărătorul desemnat din oficiu, de respingere a propunerii de prelungire şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 04.12.2017, ora 12.00.
Incheiere finala dezinvestire din 04.12.2017