M******* P**** S*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, judeţul Dolj, din data de 15 septembrie 2017 dat în dosarul de urmărire penală numărul 6309/P/2017, prin care a fost trimis în judecată inculpatul M******* P**** S***** pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută şi pedepsită de art. 371 din Noul Cod penal. În dosarul de urmărire penală numărul 6309/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, judeţul Dolj, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 19 septembrie 2017, sub numărul 26437/215/2017, privind pe inculpatul M******* P**** S*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi 24 octombrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 24.10.2017