R**** B******* T**** S**
ReclamantP**** F*****
PârâtP**** F******
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes, excepţie invocată de pârât prin notele de şedinţă depuse la termenul din 03.03.2020. Respinge acţiunea formulată de reclamanta R**** B******* T**** S** în contradictoriu cu pârâtul P**** F*****, ca neîntemeiată. Obliga reclamanta la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 lei reprezentând onorariu avocat şi 1500 lei reprezentând onorariu expert parte Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei azi, 19.07.2022
Hotarare 5796/2022 din 19.07.2022Amană pronunţarea la data de 19.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntata prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei astazi, 08.07.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2022Amană pronunţarea la data de 08.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntata prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei astazi, 22.06.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2022Amână pronunţarea la data de 22.06.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.06.2022Respinge excepţia nulităţii raportului de expertiză, excepţie invocată de reclamantă, ca neîntemeiată. Respinge obiecţiunile la raportul de expertiză, obiecţiuni formulate de reclamantă. Stabileşte termen în vederea continuarii judecătii la data de 07.06.2022, ora 14:00, cu citarea părţilor. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 C.pr.civ. azi, 29.04.2022.
Incheiere de sedinta din 29.04.2022Amână pronunţarea la data de 29.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronuntata prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 26.04.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.04.2022Amână pronunţarea la data de 26.04.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2022revine cu adresă către expert pentru a depune dovezile de convocare
Incheiere de sedinta din 15.03.2022pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 01.02.2022lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 07.12.2021lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 02.11.2021Amână cauza la data de 02.11.2021, Sala 1, ora 09:30, pentru a se reveni cu adresă către expertul în specialitatea arhitectură în vederea depunerii raportului de expertiză solicitat.
Incheiere de sedinta din 05.10.2021Conform dispozi?iilor art. 104 alin. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară al instan?elor de judecată, în conformitate cu Hotărârea nr. 14/04.08.2021 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploie?ti prin care s-a decis desfiin?area completului de judecată CIV1 ?i a asociatelor acestuia, s-a stabilit modalitatea de redistribuire a dosarelor repartizate respectivului complet de judecată ?i s-a decis în temeiul dispozi?iilor art. 24 alin. 1 lit. g) ?i l) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instan?elor de judecată.
Incheiere de sedinta din 09.09.2021Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea revenirii cu adresă la expert, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 15.06.2021Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea revenirii cu adresă la expert, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 11.05.2021Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea revenirii cu adresă la expert, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea revenirii cu adresă la expert, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 09.02.2021Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea revenirii cu adresă la expert, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 08.12.2020Fa?ă de lipsa raportului de expertiză, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 20.10.2020faţă de lipsa raportului de expertiză, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 25.08.2020FAţă de lipsa raportului de expertiză, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 16.06.2020suspendat stare de urgenta
Incheiere suspendare din 28.04.2020Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea înlocuirii expertului, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 03.03.2020Faţă de lipsa raportului de expertiză, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020Fa?ă de lipsa raportului de expertiza, amana cauza.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea revenirii cu adresă la expert, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea revenirii cu adresă la expert, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 10.09.2019În vederea administrării probatoriului, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 04.06.2019În vederea administrării probelor propuse, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 07.05.2019În vederea obţinerii unui răspuns de la expert la obiecţiunile raportului de expertiză, instanţa va amâna prezenta cauză şi acordă termen de judecată la data de 07.05.2019.
Incheiere de sedinta din 19.03.2019În vederea administrării probatoriului, instanţa va amâna cauza şi acordă termen de judecată la data de 19.03.2019.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019În vederea efectuării raportului de expertiză, instanţa va amâna prezenta cauză şi acordă termen de judecată la data de 19.02.2019.
Incheiere de sedinta din 08.01.2019În vederea efectuării raportului de expertiză, instanţa va amâna cauza şi acordă termen de judecată la data de 08.01.2019.
Incheiere de sedinta din 26.11.2018În vederea respectării dreptului la apărare, instanţa va amâna cauza şi acordă termen de judecată la data de 26.11.2018.
Incheiere de sedinta din 22.10.2018Respingere excepţia prematurită?ii ca neîntemeiată. Fixează termen pentru continuarea judecăţii cauzei la 22.10.2018, cu citarea părţilor. Pronunţată astăzi, 17.09.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 17.09.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 17.09.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2018În vederea achitării taxei judiciare de timbru, instanţa va amâna cauza şi acordă termen de judecată la data de 10.09.2018.
Incheiere de sedinta din 18.06.2018Având în vedere încuviinţarea cererii de acordare a unui nou termen, instanţa va amâna cauza şi acordă termen de judecată la data de 18.06.2018.
Incheiere de sedinta din 21.05.2018În vederea luării la cunoştinţă de către reclamant a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către pârât, instanţa va amâna cauza şi acordă termen de judecată la data de 21.05.2018.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018