R****** C* C******
InculpatÎn temeiul art. 348 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 207 alin. 2 şi 4 C.proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 01.09.2017, prelungită prin ordonanţa procurorului din data de 27.10.2017 cu privire la inculpatul RĂDĂŞAN CĂTĂLIN, În temeiul art. 207 alin. 4 C.proc.pen. menţine măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul RĂDĂŞAN CĂTĂLIN, pe o perioadă de 60 de zile începând cu data de 27.12.2017, urmând ca măsura să fie verificată până la data de 24.02.2018. În temeiul art. 215 alin. (1) Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul RĂDĂŞAN CĂTĂLIN trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Suceava – SIC – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. (2) Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului următoarele obligaţii: - să nu depă?ească limita teritorială a judeţului Suceava, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, şi cu excepţia situaţiilor în care este chemat în faţa organelor judiciare; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; - să nu ia legătura în mod direct sau indirect prin orice mijloace de comunicare cu martorii Botez Andra Corina, Ghiculescu Adrian Remus, Lucăcel Iuliana, Lazăr Elena Simona, Popescu Vera Andreea, Stănescu Veronica Izabela, Staicu Elena, Moiceanu Cristina Mihaela, Teişanu Florentin şi cu Râpan Grigore. În temeiul art. 215 alin. (3) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată inculpatului, I.P.J.Suceava Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, unităţii de poliţie în raza căreia locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei, Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor şi Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu, astăzi, 27.12.2017.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 27.12.2017Faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 22.12.2017