C***** A*****
InculpatC***** A***** p*** A****** L* U** I********
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cod Penal cu aplic. art 61 alin 2,4, lit c C.penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C***** A*****, la pedeapsa de 3600 lei amendă penală (180 de zile amendă x 20 lei/zi), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art 88 alin 3 C.penal revocă amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr 2162/29.10.2014 a Judecătoriei Vaslui, def prin neapelare la data de 25.11.2014 şi dispune aplicarea şi executarea acestei pedepse. În baza art 88 alin 3 C.penal rap la art 39 alin. 1 lit. d C.penal, aplică inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare, la care adăugă pedeapsa de 3600 lei amendă penală, urmând ca în final inculpatul să execute în regim de detenţie pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3600 lei amendă penală. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2019.
Hotarare 95/2019 din 22.01.2019Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare stabileşte pronunţarea cauzei la data de 22.01.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019În vederea emiterii unei adrese la Baroul Braşov amâna cauza pentru data de 08.0.1.2019
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Faţă de lipsa inculpatului amână cauza pentru data de 13.11.2018
Incheiere de sedinta din 11.09.2018În vederea precizării poziţiei procesuale a inculpatului amână cauza pentru data de 11.09.2018
Incheiere de sedinta din 29.05.2018Faţă de lipsa inculpatului amână cauza pentru data 29.05.2018
Incheiere de sedinta din 17.04.2018