O***** M****
PetentT**** Z**** P******
IntimatAdmite cererea formulată de petentul O***** M**** prin primar în contradictoriu cu intimata Turcă Zoica Petruţa. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantul de 500 lei, aplicată contravenientei – intimate Turcă Zoica Petruţa, prin procesul verbal de contravenţie seria PF nr. 1001265 din data de 21.01.2017 cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 65 ore, ce se va efectua pe raza localităţii Mizil, constând în activităţi de efectuare şi întreţinere a curăţeniei şi salubrizarea parcurilor şi străzilor. Dezataşarea celorlalte procese-verbale de constatare şi sancţionare contravenţii privind pe intimata Turcă Zoica Petruţa din dosarul iniţial constituit, la care va rămâne numai primul proces-verbal de contravenţie din dosar. Înaintarea celorlalte procese-verbale la serviciul registratură pentru formarea de noi dosare şi repartizarea aleatorie judecătorilor din instanţă . Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cu menţiunea că apelul va fi depus la Judecătoria Mizil. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.01.2019.
Hotarare 49/2019 din 28.01.2019Pentru depunerea relaţiilor, termen 28.01.2019.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018În temeiul art.242 Cod proc civ, dispune suspendarea judecăţii cererii de chemare în judecată formulată de petenta O***** M**** în contradictoriu cu intimata Turcă Zoica Petruţa, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a indvidualiza procesele verbale de contravenţie în temeiul cărora au fost aplicate fiecare dintre amenzile contravenţionale în valoare totală de 49 130 lei. Cu drept de recurs pe durata suspendării cursului judecăţii, care va fi depus la Judecătoria Mizil. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.05.2018.
Incheiere suspendare din 21.05.2018Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, amână pronunţarea la data de 21.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.05.2018În temeiul art.400 Cod proc civ, repune cauza pe rol pentru noi lămuriri. Fixează termen de judecată la data de 07.05.2018, pentru când se vor cita părţile, petenta cu menţiunea de a preciza cererea de chemare în judecată în sensul indicării fiecărui proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei cu amenda corespunzătoare aplicată intimatei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.03 .2018.
Incheiere de sedinta din 28.03.2018Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, amână pronunţarea la data de 28.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.03.2018Faţă de lipsa de procedură, termen 14.03.2018.
Incheiere de sedinta din 07.02.2018