Dosar 265/62/2017 din 25.01.2017

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 265/62/2017
Data dosar:
25.01.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.06.2017 la ora 09:00

    Complet: CIVIncidente6
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul G*** C****** M****, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Topor Varban, în contradictoriu cu intimatul TEATRUL „SICĂ ALEXANDRESCU”, prin reprezentant legal, şi, în consecinţă: Constată nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr. 203/23.12.2016 emisă pe numele contestatorului de către intimată. Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere. Obligă intimata la plata în favoarea contestatorului a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale şi aferente salariului, indexate cu dobânda legală, de la momentul concedierii şi până la data reintegrării efective pe post. Respinge restul pretenţiilor contestatorului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.06.2017.

    Hotarare 1171/2017 din 30.06.2017
  • Sedinta din data de 16.06.2017 la ora 12:30

    Complet: CIVIncidente2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea din lipsă de timp pentru deliberare, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C.proc.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2017
  • Sedinta din data de 19.05.2017 la ora 10:00

    Complet: CIVIncidente2
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru administrarea probatoriului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2017
  • Sedinta din data de 03.05.2017 la ora 09:00

    Complet: MAS11 -CC
  • Încheiere

    Admite declaraţia de abţinere formulată de d-na asistent judiciar CORINA FLORENTINA DASCĂLU, cu privire la judecarea contestaţiei formulată de contestatorul G*** C****** M**** în contradictoriu cu intimatul Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, ce face obiectul dos. nr. 265/62/2017 al Tribunalului Braşov. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.05.2017.

    Incheiere abtinere din 03.05.2017
  • Sedinta din data de 21.04.2017 la ora 09:00

    Complet: MAS11 (sala T1)
  • Amână cauza

    Pentru a se soluţiona declaraţia de abţinere formulată de asistent judiciar Corina Florentina Dascălu, amână judecarea cauzei pentru data de 19.05.2017, ora 10:00, sala T1

    Incheiere de sedinta din 21.04.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD