S****** C******
PetentG**** F********* P*******
IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul verbal de contravenţie seria CCS nr.0597659/12.06.2017 încheiat de Garda Foretieră Ploieşti şi măsurile dispuse în baza acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 aprilie 2018.
Hotarare 1137/2018 din 16.04.2018Din oficiu, dispune emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru a comunica la dosar obiectul dosarului penal nr. 1707/P/2016, stadiul de soluţionare al acestui dosar, iar în situaţia în care cercetările au fost finalizate, să înainteze la instanţă, în copie, ordonanţa emisă în cauza penală menţionată. Acordă termen la 16 aprilie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 05.03.2018Constată că înscrisurile transmise prin fax la dosar de G**** F********* P******* sunt ilizibile. Dispune revenirea cu adresă către intimata G**** F********* P*******, în sensul celor dispuse la termenul din 30.10.2017, respectiv pentru a înainta la dosar nota de constatare nr. 910485/12.06.2017 şi avizul de însoţire seria AA nr.0225688/31.10.2016 – înscrisuri la care se face referire în cuprinsul întâmpinării şi pentru a comunica dacă agenţii constatatori menţionaţi în procesul verbal de contravenţie contestat de petent în prezenta cauză au atribuţii de a constata contravenţii şi de a întocmi procese verbale de constatare a contravenţiei. Amână judecarea cauzei la 05 martie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, intimata în raport de disp. art. 229 al.1 teza 2 C.proc.civ. şi dovada de citare depuse la fila 19 dosar. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 29.01.2018Revine cu adresă către intimata G**** F********* P******* pentru a înainta la dosar nota de constatare nr. 910485/12.06.2017 şi avizul de însoţire seria AA nr.0225688/31.10.2016 – înscrisuri la care se face referire în cuprinsul întâmpinării şi pentru a comunica dacă agenţii constatatori menţionaţi în procesul verbal de contravenţie contestat de petent în prezenta cauză au atribuţii de a constata contravenţii şi de a întocmi procese verbale de constatare a contravenţiei. Ia act de susţinerile reprezentantului convenţional al petentului în sensul că renunţă la audierea renunţă la audierea celui de-al doilea martor încuviinţat petentului. Amână judecarea cauzei la 29 ianuarie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, intimata în raport de disp. art. 229 al.1 teza 2 C.proc.civ. şi dovada de citare depuse la fila 19 dosar. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 11.12.2017Din oficiu, dispune emiterea unei adrese către intimata G**** F********* P******* pentru a înainta la dosar nota de constatare nr. 910485/12.06.2017 şi avizul de însoţire seria AA nr.0225688/31.10.2016 – înscrisuri la care se face referire în cuprinsul întâmpinării şi pentru a comunica dacă agenţii constatatori menţionaţi în procesul verbal de contravenţie contestat de petent în prezenta cauză au atribuţii de a constata contravenţii şi de a întocmi procese verbale de constatare a contravenţiei. În vederea administrării, amână judecarea cauzei la 11 decembrie 2017, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, intimata în raport de disp. art. 229 al.1 teza 2 C.proc.civ. şi dovada de citare depuse la fila 19 dosar. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 30.10.2017