Dosar 2668/117/2017 din 31.03.2017

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2668/117/2017
Data dosar:
31.03.2017
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2018 la ora 8:00

    Complet: Complet 2 LMs - L
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul SINDICATUL DIN INVATAMANT „SPIRU HARET" CLUJ împotriva pârâtei GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT „CASUTA PITICILOR" TURDA. Anulează Decizia nr. 11/23.08.2016 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la plata drepturilor salariale neacordate - reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit şi cel efectiv plătit începând cu data de 01 august 2016 şi până la 16.12.2016, sumă ce urmează a fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective şi cu plata dobânzii legale începând cu data depunerii cererii şi până la plata efectivă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj Pronunţată în şedinţa publică din 11.01.2018

    Hotarare 48/2018 din 11.01.2018
  • Sedinta din data de 02.11.2017 la ora 8:00

    Complet: Complet 2 LMs - L
  • Repus pe rol

    Instanţa va dispune repunerea pe rol a prezentei cauze, în vederea citării reclamantului cu menţiunea de a depune la dosar, în copie, Decizia nr. 11/23.08.2016, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că au fost depuse Deciziile nr. 79/03.12.2015 şi 7/02.03.2017, aflate la filele 28 şi 30 din dosar. Fixează termen de judecată la data de 11.01.2018, pentru când se citează părţile.

    Incheiere de sedinta din 02.11.2017
  • Sedinta din data de 07.09.2017 la ora 8:00

    Complet: Complet 2 LMs - L
  • Repus pe rol

    repune cauza pe rol şi acordă termen de judecată în data de 02.11.2017

    Incheiere de sedinta din 07.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD