B****** G****** D*****
PetentAdmite sesizarea judecătorului delegat la Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Arad şi în consecinţă: Constată intervenirea prescrierii executării sancţiunii de 148,50 Euro aplicată intimatului B****** G****** D*****, , prin sentinţa penală nr. 802/2015 a Judecătoriei Arad, rămasă definitivă prin neapelare, şi dispune anularea formelor de executare a acestei sancţiuni. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 martie 2017.
Hotarare 596/2017 din 29.03.2017T.29.03.2017 pentru efectuarea de demersuri cu privire la domiciliul actual al petentului precum şi citarea prin afişare la uşa instanţei.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017T. 22.02.2017- pentru a se emite adresă către AJFP ARAd în vederea comunicării dacă intimatul a achitat sancţiunea pecuniară în cuantum de 148,50 euro la care a fost obligat prin s.p. 802/2015 a Judecătoriei Arad.
Incheiere de sedinta din 18.01.2017