M******* ( F**** C********* E****
ReclamantD****** E****
PârâtL****** A******
PârâtD****** V*******
PârâtD****** E****
PârâtAdmite cererea. Ia act de tranzacţia rectificată şi, în consecinţă, îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul Sentinţei civile nr. 6083 din data de 20.07.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosar nr. 26779/281/2017 potrivit cuprinsului tranzacţiei rectificate. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată în condiţiile art. 396, alin. 2 Cod pr. civ, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 17.09.2019..
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.09.2019Amână pronunţarea la data de 17.09.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2019pentru a se depune înscrisuri
Incheiere de sedinta din 01.07.2019Admite cererea formulata de reclamanta Miroslav Elena, în contradictoriu cu pârâţii D****** E****, L****** A******, D****** V*******, Dobrica Elena, Drumea Mariana. Constată deschisă succesiunea defunctului Chiritoiu Nicolae, decedat la data de 15.09.1992, cu ultim domiciliu în Valea Călugărească, jud Prahova. Ia act de tranzacţia părţilor încheiată la data de 30.03.2018, având următorul conţinut: Reclamant: MIROSLAV (fosta CHIRITOIU) ELENA si Paraţii: DOBRICA ELENA; DOBRICA VALENTIN,LACATUS ANDREEA(fosta Dobrica), DOBRICA ELENA, DRUMEA MARIANA{fosta Dobrica), Parti in cauza ce formează obiectul dosarului nr.26779/281/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti, in vederea terminării acestui proces am incheiat prezenta, TRANZACŢIE: La decesul autorului nostru CHIRITOIU A. NICOLAE, decedat la 15.09.1992, cu ultimul domiciliu in Com.Valea Călugăreasca, judeţul Prahova, a rămas sprafata de teren de 2 ha 4200 mp situata in extravilanul si intravilanul com.Valea Călugăreasca, menţionata in titlul de proprietate nr. 211864/06.07.2015, eliberat de Comisia Judeţeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate, si anume: 5700 mp situat in extravilan, tarlaua 81, parcela 5937/16, categoria arabil, având ca vecinatati:Nord Badea Gh.Gheorghe, Est Drum, Sud M.D.Zaroschi LV-le, Vest Drum; 4107 mp situat in extravilan, tarlaua 91, parcela 6124/1/1, categoria arabil, având ca vecinătăţi: Nord Drum, Est PARC.A 6124/1, Sud PARC.A 6124/1/2, Vest Drum ; 3187 mp situat in extravilan, tarlaua 1, parcela 15, categoria faneata, având ca vecinătăţi: Nord Chiritoiu C-tin, Est Drum, Sud Chiritoiu Gh.Ghe. si PARC.Cc8, Vest Drum; 1787 mp, stiuat in extravilan, taralua 1, parcela 5, categoria faneata, având ca vecinătăţi: Nord rest.pr., Est PARC.Vn.7, Sud Parc F4/4, Vest PARC.F 4/4; 7636 mp situat in extravilan, tarlaua 1, parcela 36, categoria faneata, având ca vecinătăţi: Nord Mihaila A. Niculina si PARC.F 37/2, Est Drm, Sud Chiritoiu C-tin si M.D.Chiritoiu St.Tudora, Vest Drum; 0783 mp. situat in extravilan, tarlaua 1, parcela 6, categoria alte ter. Neagr. Având ca vecinătăţi: Nord Drum, Est PARC. Cc.8, Sud Rest.Pr., Vest PARC. F4/4; 1000 mp situat in intravilan, tarlaua 10, parcela 11, categoria arabil, având ca vecinătăţi: Nord M.D.Mihai Ghe., Est Drum, Sud M.D.Apostolescu si Constantin Ion si Maria, Vest Drum. Intre noi, părţile a intevenit următoarea înţelegere cu privire la bunurile imobile precizate mai sus, privind lichidarea stării de indiviziune şi atribuirea loturilor. Noi, paraţii: DOBRICA ELENA, in calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului Dobrica Anghel nepotul defunctului Chiritoiu A.Nicolae, LACATUS ANDREEA, DOBRICA VALENTIN, DOBRICA ELENA siDRUMEA MARIANA, in calitate de nepoţi si strănepoţi, ai defunctului Chiritoiu A.Nicolae, ce urcam,prin reprezentare, in gradul ce il avea fiica defunctului, DOBRICA FILOFTEIA, decedata la 12.02.2012, primim in indiviziune, in deplina proprietate si paşnica posesie, terenurile evidenţiate in titlul de proprietate menţionat mai sus, si anume: 1. Terenul in suprafaţa de 5700 mp situat in extravilan, tarlaua 81, parcela 5937/16, categoria arabil, având ca vecinatati:Nord Badea Gh.Gheorghe, Est Drum, Sud M.D.Zaroschi L.V-le, Vest Drum; 2. Terenul in suprafaţa de 1593,5 mp situat in extravilan, tarlaua 1, parcela 15, categoria faneata, având ca vecinătăţi: Nord Chiritoiu C-tin, Est Miroslav Elena, Sud Chiritoiu Gh.Ghe. si PARC.Cc8, Vest M.D. Dobrica Filofteia; 3. Terenul in suprafaţa de 0893 mp, stiuat in extravilan, taralua 1, parcela 5, categoria faneata, având ca vecinătăţi: Nord Rest.pr., Est Miroslav Elena, Sud PARC. F4/4, Vest Miroslav Elena; 4. Terenul in suprafaţa de 3818 mp situat in extravilan, tarlaua 1, parcela 36, categoria faneata, având ca vecinătăţi: Nord Mihaila A. Niculina si PARC.F 37/2, Est Drum, Sud Miroslav Elena, Vest Drum; 5. Terenul in suprafaţa de 0500 mp situat in intravilan, tarlaua 10, parcela 11, categoria arabil, având ca vecinătăţi: Nord M.D.Mihai Ghe., Est Miroslav Elena, Sud M.D.Apostolescu si Constantin Ion si Măria, Vest Drum. Eu, reclamanta MIROSLAV ELENA, in calitate de fiica a defunctului, primesc in deplina proprietate si paşnica posesie terenurile evidenţiate in titlul de proprietate nr. 211864/06.07.2015, menţionat mai sus si anume: 1. Terenul in suprafaţa de 4107 mp situat in extravilan, tarlaua 91, parcela 6124/1/1, categoria arabil, având ca vecinătăţi: Nord Drum, Est PARCA 6124/1, Sud PARCA 6124/1/2, Vest Drum; 2. Terenul in suprafaţa de 1593,5 mp situat in extravilan, tarlaua 1, parcela 15, categoria faneata, având ca vecinătăţi: Nord Chiritoiu C-tin, Est Drum, Sud Chiritoiu Gh.Ghe. si PARC.Cc8, Vest M.D. Dobrica Filofteia; 3. Terenul in suprafaţa de 3818 mp situat in extravilan, tarlaua 1, parcela 36, categoria faneata, având ca vecinătăţi: Nord M.D.Dobrica Filofteia, Est Drum, Sud Chiritoiu C-tin si M.D.Chiritoiu St.Tudora, Vest Drum; 4. Terenul in suprafaţa de 0783 mp. situat in extravilan, tarlaua 1, parcela 6, categoria alte ter. Neagr. Având ca vecinătăţi: Nord Drum, Est PARC. Cc.8, Sud Rest.Pr., Vest PARC. F4/4; 5. Terenul in suprafaţa de 0500 mp situat in intravilan, tarlaua 10, parcela 11, categoria arabil, având ca vecinătăţi: Nord M.D.Mihai Ghe., Est Drum, Sud M.D.Apostolescu si Constantin Ion si Măria, Vest M.D.Dobrica Filofteia. Aceasta intelegere reprezintă voinţa noastră libera si neviciata, act pe care il depunem in instanţa de judecata, cu rugămintea de a fi consfinţită printr-o hotărâre judecătoreasca, fara drept de apel, conform art.432. art.968 N.cod. pr.civ. Încheiata astăzi, 30.03.2018, in 7 exemplare din care sase exemplare pentru fiecare si un exemplar pentru instanţa. Miroslav Elena CI seria PH nr. 657215/18.01.2007 –SS indescifrabil DOBRICA ELENA CI seria PX nr. 309673/09.12.2014-SS indescifrabil DOBRICA VALENTIN CI seria PX nr. 218097/03.12.2013 –ss indescifrabil LACATUS ANDREEA CI seria PX nr. 387078/04.12.2015 SS indescifrabil DOBRICA ELENA prin mandatar TOMA GABRIEL, CI PX nr. 058464/19.01.2012 SS indescifrabil DRUMEA MARIANA CI seria RD nr. 748710/24.03.2011 prin mandadar LACATUS ANDREEA , conform Procurii Speciale nr. HM7/16.03.2018, BNP Sasu Raluca lulia Respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru ca neîntemeiată. Ia act ca reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronuntata astazi, 20.07.2018, potrivit art. 396 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Hotarare 6083/2018 din 20.07.2018Amana pronuntarea la data de 20.07.2018. Pronuntarea se va face prin punerea solutiei la dispozitia părţilor, prin mijlocirea grefei instantei. Cu atac odata cu fondul Pronuntata, in sedinta publica, astazi, 06.07.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2018Amana pronuntarea la data de 06.07.2018. Pronuntarea se va face prin punerea solutiei la dispozitia părţilor, prin mijlocirea grefei instantei. Cu atac odata cu fondul Pronuntata, in sedinta publica, astazi, 29.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2018Revenire cu adresa catre expert
Incheiere de sedinta din 11.05.2018Pentru a se emite adresa catre expert
Incheiere de sedinta din 30.03.2018