M****** C**** C*********
ReclamantS* F******* S**
PârâtIa act de acordul de mediere încheiat între reclamantul MCC şi pârâta S.C. F S.R.L., părţi în procesul civil aflat pe rolul Tribunalului Cluj - Secţia Mixtă de Contencios Administrativ şi Fiscal, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, dosar nr. 2678/211/2017, având ca obiect un litigiu de muncă, cu următorul cuprins: . „ACORD DE MEDIERE încheiat la data de 20.03.2017 în baza Contractului de Mediere Nr. 196 din 20.03.2017 Noi Societatea F SRL, reprezentata legal prin administrator KMM, reprezentata convenţional in mediere prin dl TDP, consilier juridic, calitate declarata si prin dna IS, Manager resurse umane, calitate declarata, in baza procurii nr.770/17.03.2017, în calitate de parte în procedura de mediere, MCC în calitate de parte în procedura de mediere, in conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, am consimţit la incheierea prezentului acord, liber exprimat si neafectat de nici un viciu de consimţământ, fiind intru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează: Societatea F S.R.L. a agreat cu dl MCC plata unei sume de 2.200 lei (RON) net care va intra in contul ING Bank al acestuia din urma, miercuri 22.03.2017. Societatea F SRL se angajează sa plătească contribuţiile aferente sumei de 2.200 lei (RON) net in contul bugetului de stat, atât contribuţiile angajatorului cat si contribuţiile dl MCC, suma finala bruta fiind de 3.150 lei (RON). Drept urmare dosarul nr.2678/211/2017 urmează a ramane fara obiect. Prezentul acord are valoarea unui inscris sub semnătura privata si nu conţine clauze care sa aducă atingere legii si ordinii publice si poate fi supus verificării notarului public in vederea autentificării ori, după caz, consfinţirii de către instanţa de judecata. Încheiat azi, 20.03.2017, la sediul profesional al BIROU DE MEDIATOR-PVM, in 2 exemplare originale, cate unul pentru fiecare parte. 1 .Societatea F S.R.L., Prin Consilier juridic TDP s.s. indescifrabil Manager Resurse Umane IS s.s. indescifrabil " 2.MCC s.s. indescifrabil Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 13.09.2017.
Hotarare 4755/2017 din 13.09.2017