P******** D* P* L**** J********** S****
ApelantN******* O*****
Intimat Parte civilăL****** C********* P****
Intimat InculpatB******** D***
Intimat Parte civilăB***** R*****
Intimat Parte civilăÎn temeiul art. 421 pct.2 lit.(a C.pr.pen. admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** S**** împotriva sentinţei penale nr. 14/23.02.2017 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosar nr. 2679/298/2016 şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 03.03.2017 referitor la sentinţa penală anterior menţionată. Desfiinţează sentinţa penală atacată sub aspectul nelegalităţii pedepsei aplicată inculpatului L****** C********* P**** efect al concursului de infracţiuni conform prevederilor art. 39 alin.1 lit.(b C.pr.pen. şi rejudecând cauza în aceste limite: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului şi repune pedepsele în individualitatea lor. Menţine pedepsele aplicate de instanţa de fond, respectiv: - pedeapsa de un an şi patru luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 al 1, 229 al 1 lit b C.pen. cu aplic art. art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C.pr.pen. în dauna persoanei vătămate Bungarzan Dana. - pedeapsa de un an şi patru luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 al 1, 229 al 1 lit b C.pen. cu aplic art. art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C.pr.pen.în dauna persoanei vătămate B***** R*****. - pedeapsa de şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 al 1 C.pen.cu aplic art. art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C.pr.pen. în dauna persoanei vătămate N******* O***** - pedeapsa de un an şi patru luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 al 1, 229 al 1 lit b C.pen. cu aplic art. art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C.pr.pen.în dauna persoanei vătămate Muntean Lacramiora. - pedeapsa de un an şi patru luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de 228 al 1 229 al 1lit d alin 2 lit b C.pen. cu aplic art. art. 396 alin. (1), (4) şi 10 C.pr.pen.în dauna persoanei vătămate Maniu Daniela. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.pen C.pen contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de un an şi patru luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (18 luni), urmând ca inculpatul L****** C********* P**** să execute pedeapsa de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni închisoare. Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate . În temeiul art. 399 C.pr.pen. raportata la art. 72 C.pen. compută din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de la data de 07.11.2016 ora 20,00 până la data de 08.11.20116 ora 20,00 şi a arestului preventiv de la 08.11.2016 până la la 25.04.2017. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 272 C.pr.pen. suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 25.04.2017.
Hotarare 377/2017 din 25.04.2017