V**** M*****
InculpatV**** I***
InculpatÎn baza art. 242 alin.2 C.pr.pen. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de inculpaţi, ca neîntemeiată. În baza art. 208 alin. (2) şi alin. (4) Cod de procedură penală şi art. 362 alin. (2) constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţii V**** M*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233, cu aplic. art. 77 lit. a, d C.pen. şi V**** I***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 233, cu aplic. art. 77 lit. a,d C.pen., prin încheierea nr. 15/JDL/2017 din 18.07.2017 din dosar nr. 2425/218/2017 al Judecătoriei Carei, definitivă la data de 20.07.2017 prin Decizia penală nr. 19/CJDL/2017 din 20.07.2017 din dosar nr. 2425/218/2017 al Tribunalului Satu Mare. În baza art. 208 alin. (2) şi (4) Cod de procedură penală constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se menţin şi nu există temeiuri noi care justifică o altă măsură preventivă, sens în care menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor V**** M***** şi V**** I***. Dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 23,15 lei în favoarea interpretului de limbă maghiară Reszler Ioan, reprezentând contravaloarea unei ore de traducere în şedinţa de judecată din data de 17 octombrie 2017. Constată că inculpaţii au apărător ales, respectiv av. Lochli Noemia, nr. SM 008780/10.08.2017. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17 octombrie 2017, ora 10:00.
Incheierefinalacameraconsiliu51/2017 din 17.10.2017