Dosar 268/297/2016 din 19.10.2017

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 268/297/2016
Data dosar:
19.10.2017
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.02.2019 la ora 09:00

    Complet: CAN5-N*
  • Alte soluţii

    Admite cererea de îndreptare a erorilor materiale, formulată de petenta M**** H*****.Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 175/27.02.2018 pronunţată în dosarul nr. 268/297/2016 de către Tribunalul Botoşani în sensul că, în considerente, după alineatul: ” La stabilirea cotelor de moştenire, instanţa are în vedere drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor prevăzute în art. 972 din Codul civil din 2011, precum şi drepturile succesorale ale descendenţilor prevăzute în art. 975 alin. 3 din codul civil din 2011. Astfel, atunci când vine în concurs cu descendenţii defunctului, indiferent de numărul acestora, culeg împreună trei sferturi din moştenire, iar potrivit alin.4 moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală” se va consemna conform încheierii de îndreptare eroare materială din 24 octombrie 2018 a Judecătoriei Săveni: 1. “Se impune completarea listei succesorilor lui Cutur Ioan, astfel cum a fost stabilită prin sentinţa civilă nr. 16354/14.10.2010 a Judecătoriei Timişoara cu succesoarea M**** H*****. 2. Se impune corectarea cotei succesorale cuvenite mo?tenitorului CUTUR IONUŢ DUMITRU, minor, în calitate de fiu predecedat al defunctei CUTUR VALERIA, aceasta fiind 1/8 din 10/16 şi nu cota de ../1 cum din eroare s-a reţinut. 3. Se impune corectarea cotei succesorale a reclamantei M**** H***** la imobilul din mun. Timişoara conform s.c. 16854/2010 a Judecătoriei Timişoara, în sensul că aceasta este de 19/64 şi nu 1 cum din eroare s-a consemnat. 4. Se impune corectarea cotei succesorale a pârâtei C**** A** la imobilul din mun. Timişoara în sensul că este 1/64 în loc de 3/96 cum din eroare s-a consemnat. 5. Se impune corectarea cotei succesorale a pârâtei M****** E**** la imobilul din Timişoara, în senul că aceasta este de 3/64 şi nu de 3/96 cum din eroare s-a consemnat. 6. Se impune corectarea cotei succesorale a pârâtei C**** D****** C******* la imobilul din Timişoara în sensul că aceasta este de 1/64 şi nu 3/96 cum din eroare s-a consemnat. 7. Se impune corectarea cotei succesorale a pârâtului C**** L****** P****** la imobilul din Timişoara în sensul că aceasta este de 3/64 şi nu 3/96 cum din eroare s-a consemnat. 8. Se impune corectarea cotei succesorale numite FISTIS ELENA care nu este parte în proces la imobilul din Timişoara în sensul că aceasta este de 19/64 şi nu de 1 cum din eroare s-a consemnat. 9. Se impune să se constate că numitul CUTUR DUMITRU care nu este parte în proces este succesor legal al lui CUTUR IOAN, decedat la 15.04.1973, ca fiu postdecedat, având ca moştenitor pe CUTUR IONUŢ DUMITRU, fiu, prin reprezentant legal LAZĂR ILEANA. 10. Se impune să se constate că numita CUTUR LUCIA, care nu este parte în proces, este succesoare a defunctului CUTUR IOAN, decedat la 15.04.1973, ca fiică predecedată, având ca moştenitor pe VOICAN MARICELA şi GRUIA PETRIA LIA în calitate de fiice. 11. Se impune să se constate că numita GRUIA PETRIA LIA care nu este parte în dosar are o cotă de 7/64 şi nu o cotă neidentificabilă cum eronat s-a consemnat. 12. Se impune să se constate că numitul CUTUR şi nu GRUIA, cum din eroare s-a consemnat, IONUŢ DUMITRU are o cotă de 9/64, şi nu o cotă neidentificabilă şi imposibil de determinat, aşa cum din eroare s-a consemnat. 13. Se impune să se constate că numita VOICAN MARICELA care nu este parte în prezenta cauză are o cotă de 2/64 şi nu o cotă neidentificabilă aşa cum s-a consemnat”, în loc de: „Faţă de dispoziţiile legale enunţate şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa va constata că reclamanta M**** H***** are o cotă de 1/4 din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, conform S.C. nr. 16854/14.10.2010, pronunţate de Judecătoria Timişoara (3/24 x 1 după defunctul Cutur Ioan şi 3/8 x 1/2 după defuncta Cutur Valeria). Va constată că pârâta C**** A**, are o cotă de 3/96 din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (3/48 x 1 după defunctul Cutur Ioan şi străină de moştenirea după defuncta Cutur Valeria). Va constată că pârâta MĂGĂRIN ELENA (fosta Cutur) are o cotă de 3/96 din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (3/48 x 1 după defunctul Cutur Ioan şi renunţător de moştenirea după defuncta Cutur Valeria). Va constată că pârâta CUTUR DANIELA-CORNELIA, are o cotă de 3/96 din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (3/48 x 1 după defunctul Cutur Ioan şi străină de moştenirea după defuncta Cutur Valeria). Va constată că pârâtul CUTUR LOREDAN-PETRICĂ are o cotă de 3/96 din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (3/48 x 1 după defunctul Cutur Ioan şi renunţător de moştenirea după defuncta Cutur Valeria). De asemenea, instanţa va constata că numita Fistis Elena, care nu este parte în prezenta cauză, are o cotă de 1/4 din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (3/24 x 1 după defunctul Cutur Ioan şi 3/8 x 1/2 după defuncta Cutur Valeria). Va constata că numitul Cutur Dumitru, care nu este parte în prezenta cauză, are o cotă neidentificabilă din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciară Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr. 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (3/24 x 1 după defunctul Cutur Ioan şi imposibil de determinat după defuncta Cutur Valeria). Va constata că numita Cutur Lucia, care nu este parte în prezenta cauză, are o cotă neidentificabilă din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr. 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (3/24 x 1 după defunctul Cutur Ioan şi imposibil de determinat după defuncta Cutur Valeria). Va constata că numita Gruia Petria-Lia, care nu este parte în dosar, are o cotă neidentificabilă din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr. 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (imposibil de determinat după defunctul Cutur Ioan şi 1/8x1/2 după defuncta Cutur Valeria). Va constata că numitul Gruia Ionuţ-Dumitru, care nu este parte în prezenta cauză, are o cotă neidentificabilă din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr. 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (imposibil de determinat după defunctul Cutur Ioan şi 1/8x1/2 după defuncta Cutur Valeria). Va constata că numita Voican Maricela, care nu este parte în prezenta cauză, are o cotă neidentificabilă din imobilul din mun. Timişoara Strada Martir Cornel Popescu nr. 86, Cartea Funciara Nr. 411728 (CF vechi 4736 (Ghiroda) Top 1690/b/l/b/2/29, în baza S.C. nr. 16854/14.10.2010, dată de către Judecătoria Timişoara (imposibil de determinat după defunctul Cutur Ioan şi renunţătoare după defuncta Cutur Valeria). Va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 200 lei taxă de timbru şi 260 lei onorariu curator special”. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică din 7 februarie 2019.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 07.02.2019
  • Sedinta din data de 27.02.2018 la ora 09:00

    Complet: CAN5-N*
  • Nefondat

    Respinge, ca nefondat, apelul declarat de M**** H***** împotriva sentinţei civile nr. 702/30 iunie 2017 a Judecătoriei Săveni, pe care o păstrează. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 27 februarie 2018.

    Hotarare 175/2018 din 27.02.2018
  • Sedinta din data de 23.01.2018 la ora 09:00

    Complet: CAN5-N*
  • Amână cauza

    Pentru a se emite adresă către M****** E****.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD