R** & R** S*
ReclamantV***** E******* M****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta V***** E******* M****, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâta la plata sumei totale de 1176, 35 lei, din care suma de 694,83 lei reprezintă contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, aferente perioadei iulie 2015- octombrie 2015, cu obligarea acesteia la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % / zi întârziere, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi, respectiv, din data de 10 a lunii următoare ultimei zile de plată, până la plata integrală a debitului, precum şi suma de 459 lei ce constă în reducerea acordată la achiziţionarea unui telefon mobil marca Huawey U520 şi suma de 22, 52 lei reprezentând contravaloarea unei cartele SIM. Respinge în rest, pretenţiile ca neîntemeiate. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 56,3 de lei, din care suma de 50 lei reprezintă taxă judiciară de timbru şi suma de 6,3 lei cheltuieli poştale. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 21 septembrie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 7166/2017 din 21.09.2017AP 21.09.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.09.2017AP 07.09.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.08.2017